„Viscri is one of the most beautiful Saxon villages in Transylvania, part of the UNESCO World Heritage”
Cu aceste cuvinte si multe alte reportaje de care nu mai vorbim si nici de Printul Charles nu mai aducem aminte, am ajuns in Viscri.
Drumul pana acolo: rai, departe de orice civilizatie
Drumul de acolo: rai, departe de orice civilizatie
Daca ai de gand sa cauti autentic, nu te plange de starea drumurilor. Nu poti sa ai si drumuri si autentic.
Sau poti?
Am pus insa cap compas Viscri pentru ca prea laudat era pomul, prea peste tot s-a dus buhul, prea cand spui „Viscri” spui „minune”.
Si nu, nu am fost in Viscri cautand sa carcotasim lucruri doar in lipsa de ocupatie.
Nu.
Am ajuns in Viscri asteptandu-ne sa vedem case frumoase, autentice, ingrijite, flori la poarta si oameni gospodari.
Si totusi…
Cu marele risc de a supara onor fete de boieri…da, Viscri e un sat frumos, autentic, nimic de zi, pastrat peste secole dar…cam neingrijit de localnici care par ca asteapta „sa vina cineva sa..”
(un simplu feeling personal, poate gresit)
Un sat de acum 1000 de ani, o bijuterie peste care timpul a trecut cum numai el stie si care ar trebui, ca sa mai existe si maine, muncit, aranjat, varuit, schimbat acolo unde a cazut/s-a spart/rupt.
Peste sat insa am gasit liniste si cateva mici tarabe pe drumul Fortului, cu caciulite de lana si ciorapi, minunat impletite dealtfel.
In fata unei case, o doamna impletea un pulovar, sotul statea alaturi si se uita ce marca de masina mai trece pe drumul prafuit.
Doi copii se jucaun in praf. Doua masini cu numere de prin alte tari rulau incet prin colb.
In rest liniste si calm.
Sa vedem case cu tablita „Patrimoniu” dar cu geamurile sparte, sa vedem acoperisuri cam in pragul prabusirii, sa vedem canalizare infundata, sa vedem acoperisuri aproape mancate si prabusite, sa vedem case scorojite…oare asta e „autenticul si traditionalul” locului?!?! ne-am intrebat
Nimic de zis, totul e autentic romanesc de la 1100 Anno Domini, biserica fortificata este poate una dintre cele care e cea mai pastrata ca la originile veacurilor, in stare de functionare, dar, cum bine spune si afisul „urcarea in turn pe propria raspundere”.
Si am vrut doar sa aratam doua fotografii frumoase de Viscri si sa trecem cu vederea gandurile noastre…dar pana la urma am zis sa nu.
Pentru ca am impresia ca Viscri e un moment care e pe trecute si daca omul locului asteapta sa „bage” ceva, „sa vina” unii si altii sa…mi-e teama ca o sa fie un moment scurt, foarte scurt.
Diferite asociatii se chinuie sa reconditioneze si sa salveze Viscri, printul Charles face un PR minunat unde si cand apuca.
Si totusi…ce face omul local pentru satul lui? Acum cand toate lumea e cu Viscri pe buze? Asteapta? Ce?
Treceti totusi si voi prin Viscri.
Poate noi nu eram in ziua cea buna, poate am avut probleme cu digestia, poate chimia nu a functionat in ziua aia, poate etc etc
