Transalpina, sau Drumul Regilor, e, asa cum ii spune si numele…un drum 😀 , dar nu orice drum. Si de asta iti dai seama imediat ce incepi sa urci pe el. Este poate cel mai minunat drum din Romania, cu cea mai cea priveliste care noua personal ni s-a parut mult mai decat Transfagarasanul (mai avem de parcurs si Transbucegi, de care, apropo’, stiati?)
Pe ea/el se circula, din cand in cand se stationeaza, se pozeaza, se selfie-zeaza, se bucura ochiul, se bucura papila (vezi stana Stefanu). Vii, faci, pleci. Veni vidi vici.
Dar in cateva ore se termina povestea, nu e musai sa te cazezi chiar in zona, neavand prea multe de facut.
Daca totusi scopul vostru e sa stati cu ochii in departare si sa nimic altceva, macar o noapte, daca va bantuie Perseidele, daca vreti sa va scufundati la propriu cu totul in Calea Lactee, daca vreti doar liniste cand imprejur e doar agitatie, noi va recomandam sa adastati la pensiunea Veverita din Ranca cea de la 1600m inaltime.
Nu e o pensiune de mai multe nopti din simplul motiv ca nu ai cine stie ce, catre chiar de nici unele, de facut in Ranca ( mai ales vara caci iarna o mai dai pe un ski, o zapada, o competitie ) localitate de-o parte si de alta a Transalpinei, alcatuita majoritar din vile, pensiuni, hoteluri, carciumi, parcari si partie de ski.
Dar daca totusi va hotarati sa o noapte pe Transalpina din considerente doar de voi stiute, pensiunea Veverita e genul de pensiune simpla dar curata, cu trei stele foarte corecte, fara pretentii de cine stie ce gaselnite de atras turistul pe booking.com(clientul casei nu e genul foarte prezent online, asa cum am si observat dealtfel cu proprii ochi, e mai mult genul „Buna ziua, suntem o familie, aveti doua camere pentru o noapte?”), cu o camera care nu are cine stie ce balcon sau priveliste (fereastra noastra a dat fix in molozul constructiei de langa noi, de la 2 m departare) dar e dotata cu strictul necesar si frumos ingrijita de familie, e curata, restaurantul e mare si incapator, mancarea e simpla dar buna, preturile sunt rezonabile, camera pe noapte in perioada asta e pentru buzunare medii catre mici (110 ron/noapte de luna august ) si este pretul corect pentru ceea ce ofera.
Totusi, pensiunea asta are o chestie nemaipomenita care pe noi ne-a convins din prima si am pus cap compas pe ea si la viitoarele duse/venite in zona: la capatul culoarului/coridorului/holului de intrare in camere, se afla un minunat si mare balcon cu masuta, bancuta, scaune, scrumiera si o mirifica vedere pana hat in vale, facut parca special pentru cautatorii de stele cazatoare si uitatorii in sine.
Seara/noaptea se lasa frig la 1600 m inaltime si clientul casei nu prea adasteaza cine stie ce in balconul ala, se baga fie pe la carciuma la un pahar de ceva, fie in camere la sandvisul de acasa ( apropo’ de asta, prima intrebare a micii blondute care se ocupa si de restaurant si de cazare, la intrebarea noastra „Pana la ce ora e deschis restaurantul?” a sunat cam asa: „Aveti mancare de acasa?….?!?!….Stiti, daca aveti mancare de acasa, nu e voie sa o serviti la restaurant, acolo doar se servesc produsele din meniu” :)…si asta cam spune multe despre genul de client al casei), astfel incat balconul cel minunat ne-a ramas noua si numai noua in folosinta si l-am utilizat din plin, conform instructiunilor.
Cam asa….
A fost asadar si chiulita de vineri cu intoarcere sambata (doar asa ca sa mergem in sens contrar suvoiului uman invelit in metal)
O Transalpina (si nu numai), ca o panorama
Sau mai multe
Intr-o cautare de Perseide care s-au nimerit sa fie tocmai atunci in zona. Sau, ca sa pastram adevarul istoric, noi ne-am nimerit planificat sa fim atunci in zona, departe de lumina cea lumina fie ea si reziduala a oraselor.
Pana adunam cuvintele cum, ce traseu, intamplari, de facut, de nefacut, sa imagine zic..(click pe foto)
Aici foto: https://goo.gl/photos/xmEuy1sN1w4X46gp6
Si, in cele din urma, la ora 4.20, Calea Lactee ne-a intampinat cam asa..
Si ca sa incheiem ziua cu ceva usor, cu miros si gust autentic…
Stâna Ştefanu am descoperit-o pur intamplator, din categoria, uitandu-ne pe geamul masinii care aluneca alene pe Transalpina si exclamand: „Uaaa uiteee subele alea mari de cioban! Uiteee, au si mamaliga, si se si mananca, mamaaa au si catel mare, si ceaun mare si branza. Hai, stop masina, sa serbam papila!”
Si am oprit.
Si am aflat lucrurile cam asa cum vedeti in filmul de mai jos:
un loc pentru cei puternici si in deplinatatea fortelor, pentru cei care nu sunt nazurosi si nici fitosi, si, mai ales, pentru cei care stiu a aprecia locul, omul, o mamaliga cu branza si smantana „dintr-aceea”, un tocan de vitel, un tocan de oaie si cine mai vrea si poate, muraturi de-ale casei, totul sub inaltul albastru al cerului, in mijlocul muntelui, in sunet vesel de jaratic de lemn si fum de cetina.
Concluzie: Stana Stefanu de pe Transalpina, una din surprizele tare gustoase ale zilei, de neratat cand ajungeti in zona.
