Daca spui Portugalia, spui aproape in mod automat Fado si Fotbal.
Diferit in functie de zonele in care este cantat, Porto, Coimbra sau Lisabona, fado-ul este oglinda sufletului portughez. Exista mai multe versiuni privind originea acestui stil. Unii sustin ca maurii care ramasesera la hotarele Lisabonei, dupa ce crestinatatea ii gonise, au cantat de of si aoleu lasand mostenire tristetea si melancolia care razbat din cantecul portughez. Exista si o alta teorie care sugereaza ca fado-ul a venit spre portughezi dinspre Lumea Noua, odata cu sclavii brazilieni care isi cantau soara amara pe corabiile care ii aduceau ii Lumea Veche.
Regina fado-ului, Amalia Rodrigues a reusit sa-l raspandeasca in cele patru colturi ale lumii, de data asta transformand fado-ul intr-una din cele mai frumoase muzici ale oamenilor de pretutindeni.
Pana sa ajunga orasul relaxant si capitala linistita de astazi, Lisabona a trecut prin aventuri teribile. Lisabona de astazi o puteti vedea oricand. V-as povesti insa cate ceva despre Lisabona de ieri.
1 noiembrie 1755, de ziua tututor sfintilor, enoriasii merg la biserica, pentru a asista la slujba de sarbatoare. Ora 9.20 dimineata. Un cutremur de aproape 9 grade pe scare Richter incepe sa zguduie orasul. Conform marturiilor a durat intre 3 si 6 minute, in timpul carora orasul a inceput sa se rupa in crevase de 4,5 metri. Supravietuitorii s-au repezit spre spatiul deschis al docurilor, fara cladiri, doar pentru a vedea marea retragandu-se zeci de metri, si lasand in urma nisip acoperit de epave si mizerii din port. Peste mai putin de o ora, un urias tzunami se pravalea peste port, oras si imprejurimi. Valul a fost urmat de alte doua, toate scurgandu-se in albia raului Tagus. Au existat zone neatinse de tzunami. Acolo focurile pornite in urma cutremurului au ars 5 zile neincetat. Din cei 290 de mii de oameni ai orasului, au murit 90.000 de mii si alti 10.000 in restul Mediteranei, pana inspre Maroc. Lisabona a fost distrusa in proportie de 85%, cutremurul a fost simtit pana in Finlanda sau in Africa de Nord. Valuri de 20 de metri au maturat tarmul Africii iar un val de 3 metri a lovit coasta sudica a Angliei. Marchizul de Pombal, primul ministru al Portugaliei, nu s-a limitat doar la a lua masuri pentru salvarea a ce a mai ramas. A trimis tuturor parohiilor tarii o lista de intrebari cu raspuns obligatoriu, pentru ca a vrut sa stie ce s-a intamplat: cat a durat cutremurul, cate replici s-au simtit, ce fel de stricaciuni s-au inregistrat, animalele s-au comportat ciudat, ce s-a intamplat cu fantanile. Raspunsurile sunt astazi pastrate in arhiva nationala a Portugaliei iar datele adunate atunci au dus la deslusirea a ceea ce s-a intamplat. Fara sa stie, marchizul de Pombal a fost cel care a pus bazele seismologiei moderne. Lisabona a renascut iar astazi este una dintre cele mai placute si accesibile destinatii din Europa.
Mai rar bucataria unei natiuni sa fie atat de dependenta de istorie. Printul Henry Navigatorul, nu s-a limitat la a calatorii si a descoperi. Desi nu avea nici 30 de ani cand si-a deschis scoala de navigatie, printul s-a dovedit nu numai un marinar ci si un om de stiinta, un vizionar si un mare bucatar, si le-a cerut oamenilor sai, de pe unde se duc, sa se intoarca si cu plante, nuci si fructe. In 1420, portughezii au colonizat insulele Madeira drept care marinarii printului au dus acolo si vita de vie din Creta sau trestie de zahar din Sicilia pentru, ca era de parere printul, acestor plante ar trebui sa le mearga grozav in solul vulcanic si climatul subtropical al insulelor. Dupa ce Vasco da Gama a descoperit calea catre est, la sfarsitul secolului al XV-lea, portughezii au adus acasa piper si scortisoara iar astazi scortisoara este probabil cel mai iubit condiment din Portugalia.
Din calatoriile lui Vasco da Gama ne-am ales si cu praful de curry, combinatie care indulceste in supe si fripturi iuteala altor mirodenii de foc. Navigatorii portughezi au devenit astfel un fel de curieri intre bucatariile celor doua lumi, Noua si Veche. Datorita lor, trestia de zahar mediteraneeana se cultiva in Brazilia. Ananasul brazilian a fost impamantenit in Azore iar in Angola, odinioara colonie portugheza, a ajuns tot brazilianul chili care este astazi cunoscut sub numele sau african piri piri, iar sosul de piri piri, o combinatie de chili cu otet si ulei de masline, il gasiti pe orice masa portugheza.
De fapt se spune ca bucataria portugheza este gustoasa, simpla placut condimentata, si mai ales diversa.
Regiunea Extramadura care cuprinde si Lisabona este vestita pentru peste iar piata de peste din Cascais este cea mai mare din tara.
Algarve, ultima regiune care s-a eliberat de sub stapanairea maura, aflata in pragul Africii de Nord, s-a specializat in dulciuri bazate pe migdale si smochine.
Piri piri da un gust bun puilor sau crevetilor iar curry din Goa si Macao da mancarurilor adancime si catifelare.
Moda braziliana a bauturilor exotice a prins perfect in Portugalia iar inghetata de fructe tropicale este un desert obisnuit. Daca este insa sa fie mancare portugheza traditionala, atunci aia este pestele. Ca discutam de sardina, de peste sabie sau somon, pestele este rege in fostul imperiu marinaresc.
Bacalao, codul sarat, este baza a nu mai putin de 365 de retete, cate una pentru fiecare zi a a anului. Sardina portugheza se spune ca e cea mai mare, frumoasa si mai grasa sardina din lume. Crabi, scoici, caracatite, stridii si n general tot ce va da prin minte ca ati putea gasi in mare, gasiti si in docurile portugheze sau in restaurante.
Carnivorii continentali se vor bucura sa guste Espetada, frigarui de vita cu usturoi, purcel de lapte dar si ciudatenii, Porco a la Alentejana adica purcel cu stridii sau Cataplana de Porco, purcel cu scoici si pe deasupra probabil, va avertizez un praf de scortisoara.
Frango Grelhado, asa se numeste puiul fript, si va spun asta ca sa nu aveti senzatia ca portugheza e un fel de romana de mai pe departe.
Caldo Verde, supa de legume, poate fi combinata cu salpisao sau chorizo (cioriso), sa le zicem carnaciori, mai pe romaneste. Indraznetilor le sugeram o portie de Caldeirada de Lullas! Supa-tocanita de tentacule de calamar a la Madeira, condimentata cu ghimbir si curry!
Suna tare bine dar am sa trec la desert pina nu recit aici tot meniul portughez:
Va recomand traditionalul Arroz Doce – budinca de orez dulce cu crema de lamaie si scortisoara.
Unde va aflati in Portugalia? Daca in nord, atunci deserturile vor fi extrem de dulci, bogate si deseori aromate cu scortisoara. Dulcele din sud iubeste recoltele locale de smochine si migdale.
Nu ezitati o clipa sa intrati in Pastelerias sau Confeitarias – nu ca ati putea rezista, oricum. Multe dintre retetele de dulciuri iubite de portughezi sint sfinte! La propriu! Si s-au nascut intre zidurile manastirilor!
Se spune ca surorile Carmelite isi duceau viata in liniste si solitudine. Deseori la poarta manastirii taranii aduceau de-ale gurii, fructe, legume, oua… Cu albusul maicutele isi apretau vestmintele. Galbenusul era folosit la crème. Intr-o nestiuta zi de acum vreo 3 secole, Carmelitele au primit un sac cu faina. Atit de alba si atit de fina incit trebuia sa fie folosita la ceva cu totul special. Din acea faina si un pic de apa au facut foi de placinta, pe care le-au intins atit de bine incit prin ele se putea citi Biblia! Placintelele au fost umplute cu o crema simpla de galbenus si zahar, mangaiate cu o pana de unt topit si coapte incetisor… Atat de bune au fost incat astazi, la trei secole distanta, doua orasele portugheze, Tentugal si Vouzela, isi disputa intaietatea in folosirea retetei carmelite originale.
de Alina Dimitriu
