Chiar si dupa povestea Ryanair in care am hotarat sa renuntam la patru zboruri incerte (doua la dus si doua la intors) spre Rhodos in care cine stie pe unde prin Europa sa ne ramana oscioarele si sa spunem Pas! la o saptamana in Rhodos, e drept primita cadou de la niste oameni carora si pe aceasta cale le multumim nespus dar macar sa avem siguranta orelor si zilei urmatoare nu sa stam cu frica in san „Zboara, se anuleaza, intarzie, e defect???”
Si nu ne lasam. Si am pus cap compas…Muntenegru.
Nu o sa va spun aici cum sunt drumurile spre Muntenegru, cat costa benzina, de ce sta politistul sarb ascuns in boscheti cu radarul si nimic din toate cele pe care le gasiti la prima mana googalind. Romani au fost, romani sunt inca si-or fi in neamul soimaresc destui care sa va arate, sa va spuna, sa va top 10 Muntenegru sa etc.
Nope.
O sa spun aici doar impresiile proaspete de pe drum, zi de zi, asa cum le-am trait si simtit noi in ziua respectiva.
Astazi luni.
Pe masura ce te apropii de Drobeta Turnu Severin si dai/treci de Strehaia, peisajul devine din ce in ce mai negru si plin de turnulete. Singurul alb era un caine jigarit care nu s-a hotarat daca sa se sinucida in fata noastra sau nu. Si ne-am bucurat.
Ne-am bucurat tare sa il zarim si pe tanarul in fundul gol rascracindu-si fesele pe marginea drumului, cu spatele la masini, in picioare, cu pantalonii in vine, el in picioare putin aplecat cat sa fie concludent si sa iti ramana o amintire de nepatat si nesters pe retina la iesire din Romania. Cu atat mai negru cu cat contrastul era si mai mare fata de caine. Si sa zicem merci ca era iesirea, nu intrarea.
Ne-am bucurat ca nu am stat decat fix 20 sec la vamesul de la Portile de Fier, partea sarbeasca (apropo’: de ce nu se numeste tara asta Sârbia, atat timp cat toti avem in gura „sârbi”?Si daca se numeste totusi Serbia de ce nu spunem „serbi”?….m-a tot obsedat gandul asta pe tot drumul de 600 si de km de azi, asa, ca o mantra…deh, bolile mele mental gramaticale)
Si ne-am bucurat in cele din urma sa scapam din ograda parinteasca si sa constatam niste satuce sarace sarbesti dar curate si cu o arhitectura linistit arhaica.
Sa nu ridicam totusi poporul sarb foarte tare in slavi si sa-i dam mosului de 80 si inca ceva de ani dintr-o statie de oarecare autobuz dintr-un oarecare sat de pe celalalt mal de Dunare, sa-i dam mosului zic toate punctele si bilele albe pe care le avem la noi: in picoare (si el), cu scarbavnicul scos, la fel de pe strada in vaz de masini, isi freca amintirile a aducere aminte si barbatia a nitica invidie din partea noastra a celor care in trecere inca nu ajunsesem la varsta matusalemica a domnului erect. A mosului erect, la naiba!. Si unde pui ca se sprijinea si in baston. Si cu cealalta mana se ocupa de celalalt baston. Bravo lui!
Si am vazut si procesiunea care de departe parea alaiul clasic dupa mortul romanesc dar era nu stiu ce sfant preputz de sfant Panfutie sau mai stiu io ce moaste bine si cristalin pastrate, si cu niste domni care carau niste tablouri de jde metri pe jde metri. Si o masina mica avand perpendicular pe ea un tablou icoana sau icoana tablou de cel putin 4 metri pe 4 metri, o adevarata panza vela in calea vicisitudinilor vietii.
Si ne-am luat si piatra de pe munte pe capota, ca semn divin al hulitului preputzului sfant intalnit pe drum. Doar ca totul a fost in sens invers: mai intai piatra de pe munte ne-a facut gaura in capota si apoi ne-a aparut crucea cea cruce carata ostasesc si pios. O fi un semn? O fi doi semn? Ne-o fi ciocanit pronia si noi n-am catadicsit sa deschidem capota sa lasam sa intre? Hmm…
Noi nu si nu, suntem acum in camera vilutei minunate tinute de Dragan si Doamna lui, 17 euro cazarea pe noapte, 2.5 eur/pers mic dejun omleta+cafea+iaurt si are si curte interioara de parcat, e frumos, curat, oamenii sunt prietenosi, camera curata, netul are teava si noi un mare chef de-o lene si dupa cei 650 de km promitem maine ceva la vreo 400 si ceva si niste Muntenegru pe alocuri. Si gata pentru azi ca mai avem si altele de lenevit.
Facem ordine in foto si revenim. Am plecat si e bine, oricum ar fi. E vacanta.
