de Alina Dimitriu
Doamnelor si domnilor, onorati oraseni. Mongolia este genul de tara in care patru cincimi dintre noi nu vom ajunge niciodata. Cei mai multi dintre noi doresc o vacanta linistita, un oarecare confort, o clima prietenoasa sau macar posibilitatea de a te adaposti la cald sau la rece, dupa cum e cazul. Cei mai multi dintre noi prefera cararile batute, in prea scurtele vacante pe care le avem – daca le avem, nu ne permitem aventuri. Cred ca de aceea, Mongolia este o adevarata destinatie pentru prea putini dintre noi. Tocmai de asta am si ales-o.
Un million si jumatate de kilometri patrati. Prinsi intre doua tari, Rusia si China. Fara mare, dar cu munti, cu lacuri, cu desert, cu vulcani si cu stepa – si mai ales – cu cerul incredibil de albastru.
Hotarit lucru, Mongolia nu este o tara in care sa se traiasca sau sa se calatoreasca usor. Pune insa la un loc natura neinblanzita si nespus de frumoasa, inima mare a nomazilor saraci, misterele samanilor, si deasupra a toate, povestea unui cuceritor care a inceput cu nimic si a sfirsit prin a modela harta lumii.
Fara garduri, fara proprietati private care sa-ti faca poteca ocolita, Mongolia este locuita de 2 milioane si jumatate de oameni.
Mai putini ca bucurestenii, raspanditi intr-o tara de sase ori mai mare ca Romania. 1,5 oameni pe kilometru patrat.
Destinatia perfecta pentru calatori. Adevaratii calatori.
Mongolii au firi timide. Isi ascund deseori nedumeririle sau stinjeneala in spatele unui zimbet. Cei mai multi dintre ei sint reticenti, taciturni, dar toleranti – si nu rareori – superstitiosi.
Sa fii superficial sau neserios este considerat sub demnitatea unui mongol. Atunci cind se joaca insa – pot deveni de-a dreptul efervescenti – la fel, cind sint miniosi, pot deveni explozivi.
Nu le place sa vorbeasca despre lucruri neplacute – se crede ca a face asta inseamna a chema nenorocirea. Mai mult – este de neconceput sa vorbesti de rau prieteni sau cunostinte. Daca ceva neplacut trebuie totusi spus, se face cu tact si cu cat mai multa delicatete. Pe de alta parte, exprimarea lucrurilor bune si a laudelor e la ordinea zilei. In conversatiile obisnuite este laudata patria, sint laudate cu darnicie frumusetile locului, generozitatea gazdelor, orice despre care se poate spune ceva frumos.
Ospitalitatea este una din trasaturile observate imediat de cei ce se incumeta sa ajunga in tara asta. Cumva, viata grea a mongolilor nu i-a acrit, ci din contra, saracia oamenilor a generat prietenie.
Gazda stie ca drumetul care-i calca pragul este ostenit si il asteapta un drum lung. La randul lui, mongolul a fost nu o data in situatia asta.
Mongolii au multe formule de salut, depinzind de situatie, loc, anotimp, indeletnicirea de moment. Nomadul te va intreba cum mai iernezi, sau daca iti pasc caprele cu spor.
Orasenii vor spune de cele mai multe ori ce mai faci – iar raspunsul obligatoriu e “Bine”! Politetea locului nu permite un raspuns negativ. Poate mai tirziu, de-a lungul conversatiei, poti sa-ti depeni necazurile.
Cuvintul pace apare in multe formule de salut pentru ca in mongola, intelesul este acelasi cu al fericirii. Adevarul e ca o persoana fara griji e o persoana cu pace in suflet – deci – fericita!
Cand drumul te va purta pe carari nu din cale afara de bine intretinute pana spre casa unui mongol, spre iurta – se pare ca formula de salut nu este cioc cioc buna ziua pot intra ci – de la distanta se striga cu putere “Tineee cainii!”. Chiar daca nu exista caini. Astfel gazda afla ca te apropii si iti exprimi dorinta de a intra in iurta. Iar daca exista totusi caini…comunitatile de mongoli nu prea cresc caini de décor si companie
Locuinţa tipic mongolă este iurta, cum ii spun rusii si noi – sau ger-ul. Un cort de formă circulară cu acoperis boltit si fara macar un singur cui. Pereţii iurtei, flexibili, sunt realizati din împletituri de sipci inguste iar acoperişul este sustinut de intarituri inelare legate cu sireturi din piele si din par, apoi izolate cu pasla.
Din cauza vieţii nomade, iurtele sunt alcatuite in asa fel incat sa fie usor de ridicat si demontat. Acoperisul boltit nu retine zapada, nici apa si este rezistent la furtună. Grosimea paslei poate fi reglata in funcţie de anotimp. Iar din respect pentru pamant, cortul mongol nu este niciodata infipt in vreun fel in sol.
Iar in interiorul iurtei incape …o casa intreaga. In centru se afla soba, in fata sobei usa. In stanga usii este locul pentru pastrarea seilor si putinilor pentru lapte, iar la dreapta, masa si locul de preparare a hranei. In jurul sobei sunt cinci randuri de locuri. De-a lungul peretilor se afla dulapuri, in fata carora se asterne o pasla groasa. Aici este locul unde stau toti membrii familiei in timpul zilei şi locul de dormit în timpul noptii. Locul de langa soba este considerat locul de cinste. In iurta este amenajata si o nisa pentru statuia lui Buhdda, un loc unde membrii familiei pot sa se închine. Langa acest altar nu sunt îngaduite obiecte murdare, doar sageti si arcuri, ce simbolizează vitejia barbatilor.
Dimineata devreme, inainte de rasaritul soarelui. Barbatii si copiii ies sa ingrijeasca de animale – oi, capre, cai, iaci sau camile. Se mulge laptele, se pregatesc turmele pentru pascut. In iurta se fierbe intr-un vas de 6-9 litri suutei tsai. In apa clocotita femeia arunca ceaiul verde, maruntit, apoi sarea si laptele. Cu un ibric ia ceai si il toarna inapoi in cascada. Cu cat inaltimea e mai mare, cu atat spuma formata e mai abundenta si gustul mai bun, iar miscarea asta se repeta de zeci de ori. Cand ceaiul e gata, in semn de multumire femeia arunca in cele patru zari si inspre cer cativa stropi pentru Buddha.
Foarte fierbinte, ceaiul se pastreaza in termosuri si e baut de-a lungul intregii zile, completand mancarea altminteri foarte grasa.
In calitate de musafir, vei primi o cana de suutei tsai sau daca e vara, lapte de iapa fermentat. Ca bei sau nu, e alta poveste, politicos este sa primesti cana cu mana dreapta, si daca se poate, cu manecile lasate, pentru ca a-ti expune incheieturile este considerat extreme de nepoliticos. La fel de nepoliticos este sa oferi bani in schimbul ospitalitatii. Se accepta insa mici cadouri.
In materie de mincare…carne, carne si iar carne de miel si oaie, ren sau iac, in sosuri grele imbogatite cu ceapa, orez sau turte prajite in untura. Tot felul de combinatii de lapte, brinza, unt si smintina, fermentate, prajite, uscate la soare, compenseaza probabil lipsa legumelor si fructelor. Pana si bautura alcoolica a nomazilor se face tot din lapte.
Din animalele sacrificate nimic nu se pierde, totul se consuma, foloseste sau pastreaza. Sunt faimoase fisiile de carne uscata la vint si soare, atat de tari incit nu pot fi taiate nici cu cutitul. Termenul de garantie este insa nesfirsit.
Mongolia este o tara uriasa, peste 1.500.000 kilometri in care incap stepa plata si cat vezi cu ochii, lacuri adinci sarate sau dulci, un adevarat paradis pentru pescari, munti si vulcani, stanci si paduri, si desigur, in sud si impartit cu China, desertul Gobi.
Spre deosebire de sora sa mai mare si mai arida, Sahara, Gobi este divers ca peisaj. Parte e acoperit de nisip si chiar dune cantatoare, parte este piatra seaca si nu o data inghetata. Aflat la 1000, 1500 metri deasuprea nivelului marii, Gobi este un desert rece, ceea ce nu inseamna ca peste vara si peste zi temperatura nu poate atinge 50 de grade. La fel de bine insa, tot acolo se ating -40 de grade peste iarna.
Aici ai sansa sa dai peste oua sau schelete de dinozauri. Dunele de nisip ating inaltimi cit 100 de oameni unul peste altul, si se intind pe sute de kilometri.
In conditii speciale de dumnezeu stie ce anume, dunele canta. Nisipul scoate un sunet ciudat, profund, o frecventa joasa care banuiesc ca poate deveni nelinistitoare in pustiul desertului. Care totusi nu este chiar atat de pustiu. Aici traiesc oameni si camile, cai salbatici, ursii de Gobi, gazele, nevastuici si cu putin noroc, puteti zari leopardul de zapada sau vulturul auriu, companionul de vanatoare al crescatorilor de reni.
E frumos sa iti imaginezi intinderi nesfirsite pe care le poti parcurge in galop, cat vezi cu ochii, fara teama de garduri, drumuri sau alte obstacole… inainte de toate insa, e bine de stiut ca celebrii calareti mongoli, demni urmasi ai lui Gingis Han, calaresc pe sei de lemn, altminteri inventate in vremea maretului imperiu.
Pe o asemenea sea, calaretul cuceritor se putea intoarce pentru a putea tinti dusmanul in goana calului. Sau a cailor, un adevarat soldat al marelui han sarea de pe un cal pe altul in mers… se spune ca astazi inca, mongolii cei mici mai intii invata sa calareasca, apoi sa mearga.
Pentru popourile noastre occidentale, s-ar putea dovedi un pic prea mult.
Fiind atat de in interiorul continentului, fara o mare care sa transpire nori la indemina, Mongolia e alintata tara cerurilor albastre, pentru ca are peste 250 de zile de soare pe an.
Are patru anotimpuri bine delimitate, clima extrem continentala.
Sunt insa zile cind toate 4 anotimpurile te lovesc cu ce stiu ele mai bine – dupa un flutur de ninsoare, vine vintul si ingheata tot, dupa care apare soarele si dezgheata ce mai ramas din tine.
Iar capitala Mongoliei, Ulan Bator, este cea mai rece capitala din lume. Pe de alta parte, macar sta intr-un loc. In vremurile imperiului, si capitala se muta de colo colo, dupa anotimp si strategie. De aceea poate, din inima imperiului lui Gingis Han, Karakourum, nu a ramas nimic. In amintirea marelui Temujin, orfanul care a cladit cel mai mare imperiu al lumii, langa Ulan Bator se inalta una dintre cele mai mari statui ecvestre din lume. Gingis Han calare, 40 de metri acoperiti de 250 de tone de inox, lucind in soare.
Imagineaza-ti ca in cartierul tau locuieste un om. Tu. Cam asta este densitatea populatiei in Mongolia, tu si jumatate. Atunci nu e greu de inteles de ce sporturile de echipa nu au traditie aici. In schimb luptele, trasul cu arcul si calaritul sunt sporturile barbatesti in care mongolii exceleaza. Costumul oarecum frivol in care luptatorii sint imbracati, o bluzita parca prea strimta, are menirea de a asigura faptul ca barbatii sunt intr-adevar barbati si nu o femeie deghizata care candva in negura istoriei i-a facut de ras castigind competitia. Pe de alta parte, costumele traditionale mongole o fac pe printesa Amidala sa paleasca. Der-urile, rochii largi croite din tot felul de materiale bogate, si caciulile de-a dreptul SF sunt o simfonie de culori si forme. Asa cum muzica mongola este o simfonie de tonuri, produse uneori de un singur om.
