Mind the gap!

si uite cum mi-a venit pe chelie intr-o sfanta vineri sa-mi iau bilet catre londra dus/intors , sa rezerv doua nopti la norfolk towers hotel ( 50 lire/noapte ), sa las in urma o rata neplatita la banca si sa iau o gura de aer britanic.

prima regula cand rezervi bilet pe www.paravion.ro : nu te repezi la primul pret afisat! pretul biletelor se schimba din ora in ora si daca ai facut indeajuns de vartos in scaldatoare, poti avea bafta ca peste trei ore sa gasesti biletul mai ieftin cu vreo 50-60 euro, la cine stie care oferta spontan locala. astfel incat un czech airlines , cu o escala la „praha”, e mai mult decat imi pot dori. e drept, escala e cam mare ( 4 ore ), dar pilotul e hranit de mic cu sunca de praga, stewardesele sunt zambitoare, zborul e nice iar magazinele aeroportului din praga iti mananca usor din timpul de asteptare. si in plus, ai si o oferta frumoasa gen:”spune-mi cate mile ai parcurs, ca sa-ti spun ce chestii ai castigat”. oferta e pe viata si ma gandesc zambind gales ca poate ‘oi mai zbura pe ici pe colo..atentie totusi: in aeroportul din praga platile se fac in general in coroane, mai rar in euro. daca se accepta totusi plata in euro intreaba inainte in ce vei primi restul. caci la kfc platesti euro si primesti rest coroane! nu frumos. si ca ultim gand inainte de a ateriza in londra: sa nu mergi in avion, pe culoar, niciodata, in spatele unui cetatean cu sacou din plastic, dupa o aterizare prin furtuna.

si nu mai intind cuvintele prin praga pentru ca londra e socul de care are nevoie cel care inca n-a pus niciodata piciorul in ea. primul gust pe varful papilelor: heathrow airport. astfel, inca din aer afli ca londra e o metropola: te invarti deasupra aeroportului cel putin douazeci de minute pana primesti aprobarea de aterizare. la fiecare un minut jumatate, un avion aterizeaza pe heathrow. o mie de avioane pe zi ( !!! ) e totusi o cifra..aterizezi la terminalul 1,2,3,4 sau 5. de acolo ai varianta rapida spre Londra: 15 minute cu Heathrow Express Train, 32 lire dus/intors, sau varianta ceva mai umana, de 15 lire dus/intors, 25 minunte pana in Londra / Paddington, Heathrow Connect. daca iti place sa te joci la calculator, biletele pentru trenul spre Londra se iau electronic de la nenumaratele device-uri din toate terminalele. la fel si biletul de avion de intoarcere ( daca te hotarasti sa mai faci pasul asta..). daca nu te descurci poti alege varianta umana a unui ghiseu.

londra? gugaleste sau cumpara-ti un ghid, uita-te la poze pe net sau citeste forumuri. vei afla totul si chiar mai mult de atat. asta nu se doreste a fi o poveste despre cat de minunat si frumos e in londra. e doar caietul de notite de drum, inainte de a o lua din nou la pas sau aripa spre londra. pentru ca cine a fost doar trei zile in capitala marii britanii, deabia a gustat din pocal. pozele si cuvintele nu pot da distantele si marimile londrei, mirosurile si limbile pamantului, nebunia decorului local si a modei mulate pe personalitati care mai de care mai ciudate, mai orientale sau crestine, mai pagane sau de oricare alte feluri ciudate si neauzite.
pentru ca londra e turnul babel al modei, al vorbei si al portului. un turn construit pe fundatia unei arhitecturi regale monumentale, impletita cu un modernism autentic si viu.
iar acesta este doar jurnalul de drum, asa cum in fiecare seara imi notam, in pub-ul de la coltul strazii Norfolk Place, rontaind fish&chips sau tragand cate o dusca de bere locala, impresiile de peste drum, mirosurile de peste zi sau culorile inca zbuciumate in retina prea obosita de distante si perspective. si totul pe fondul vesel al rumorii pub-ului, nu doar simplu club ci o cultura tipic londoneza.

note:
– traverseaza te rog doar pe verde. din simplul motiv ca masinile vin din cealalta directie, nu din cea in care te astepti iar circulatia e la nivel de metropola. cel putin o saptamana pana ti se adapteaza organismul la prioritatea de stanga, uita-te pe jos la fiecare semafor: vei descoperi scris, dupa caz:” look to the left” sau „look to the right”. urmeaza indemnul..
– transportul „pe bucati” e destul de scump; musai sa-ti iei un oyster si te scoti cu muuult mai ieftin atat pe bus cat si la metrou; ai grija in ce zona ceri permisul: fata de alte orase, oyster-ul iti deschide usile nu numai la intrarea dar si la iesirea din metrou; daca ai depasit cumva zona ceruta pentru permis, usile nu se deschid! nu te panica, se rezolva imediat platind diferenta de bilet chiar in zona indaratnicelor usi..
– ai grija pe ce parte stai pe scarile rulante: esti frumos informat, in scris, fie „keep left” fie „keep right”; astfel incat cei care se grabesc sa te poata depasi usor;
– „mind the gap” este simbolul metroului londonez ( „underground” ): distanta intre treapta si vagoanele de metrou e de multe ori periculos de mare, astfel incat esti atentionat din toate difuzoarele posibile; motiv suficient de puternic pentru ca la plecare sa cumperi cel putin un tricou „mind the gap”.
– niciodata „londoneza” autentica nu te va privi in ochi: nici in metrou, nici pe strada, nici aiurea; nu pierzi mai nimic: destul de grasuta, destul de cu pistrui, destul de cu popoul mare; desigur, exista si exceptii care merita toooata atentia.
– cosmopolitan de-a dreptul, abundenta de negri, pakistanezi, arabi, cecenoingusi si dzeu stie ce alte natii si rase dar toata lumea e prietenoasa;
– singurul „baietel” care mi-a cerut zambind trei lire a fost un polonez intr-un wc din hyde park; scapi delicat cand intimpini cerinte de genul, spunand ca, din pacate, ai card; daca nu vrei sa scapi, da-i.
– excursionistul de weekend e reprezentat majoritar de familii de spanioli, francezi si, din cand in cand, nemti si rusi; am prins cu urechea, timp de trei zile si vreo doua vorbe in romaneasca neaosa;
– ca sa elimine riscul bombelor prin metrou sau alte locuri aglomerate, englezu’ a cam scos cosurile de gunoi din locurile aglomerate; oricum, fiecare cm patrat de aer si sol e filmat, inregistrat, observat. de ex: langa buckingam palace, un afis in engleza anunta frumos hotii ca politia filmeaza locul si e cu ochii pe ei; cat priveste hotul care nu stie limba engleza cat sa citeasca afisul, el sa fie sanatos..
– totul e foarte clar indicat in scris, audio, desenat, cateodata video; sunt momente in care politia calare e prezenta pentru fluidizarea maselor ( de ex: iesirea de la concertele de pe wembley ) dar totul se face cu zambetul pe buze si linistit ( „pedestrians” mangaie pe bot si pe crupa caii blanzi pe care stau nemiscati polistii englezi; am vazut chiar mica intamplare care a amuzat pe cei din preajma: calul care brusc a inhatat inghetata doamnei care in trecere l-a mangaiat pe bot )
– stadionul wembley: imagineaza-ti ca stai pe ultimul rand: cei de pe gazon sunt la distanta unui bloc cu cincisprezece etaje; cand toti cei 100.000 de spectatori striga dintr-un singur glas, ai o anumita senzatie.
– da, londonezul stie sa se distreze, sa vina la concerte si sa cante, sa danseze, sa se simta bine; nici macar nu poti sa te superi pe el ca se fataie pe randul din fata, sculandu-i pe toti in picioare: e un fel de a simti bucuria pe care doar pe wembley o poti simti;
– pub-ul clasic englezesc nu e un simplu restaurant: e o cultura, un stil de viata, o atitudine. nu intri in pub sa iei un pahar cu apa. din principiu. pe la pranz, in zilele de lucru, ai sa vezi pub-urile pline de englezul la patru ace, venit sa ia masa de pranz. seara, de pe la sase incolo, ( mult mai abitir in weekend si mai relaxat ) fie pe trotuar in fata, fie la masute, cate doi, cate trei, socializad, cu pinta de bere in mana; pub-ul atunci e locul in care ai voie sa-ti faci noi cunostinte, sa intri in vorba cu ele, sa bei cu ele si, in cele din urma, sa te faci zob impreuna cu ele; totul doar acolo si nu mai acolo; maine, de la capat, fiecare in treburile sale.
– daca te tine, incearca berile locale; dupa cel putin patru pinte degustate, ia si o pinta de cidru ( unde cu „cidru” am notat adevarata bautura fermentata din fructe si nu sucul de pere care se gaseste la ikea ) ; foamea vine de la sine. daca iti mai gasesti gura, comanda sausage&mash potatoes; fish&chips poti comanda si de la colt.
-stiu, vrei sa prinzi schimbarea garzii la Buckingam Palace: se face dimineata la ora 11.00; incearca sa ajungi cu cel putin o ora inainte daca vrei sa te apropii la mai mult de zece metri de gard..
– guiness-ul londonez la draft e mai aspru fata de guiness-ul romanesc, mai caramelizat si mai catifelat;
– important, foarte important: ia-ti adaptor de priza 220V, Londra foloseste priza cu trei gauri
– nici zumzet de tantar in londra, deci nu te trambala cu aparatul&pastilele de tantari dupa tine; ia-ti mai bine dopuri de urechi: nu stii niciodata spre ce strada principala dau ferestrele hotelului tau; londra e metropola atat ziua cat si noaptea. chiar daca metroul se cam inchide pe la 23.30, unele bus-uri circula toata noaptea
– daca in momentul in care tu citesti aceste randuri stii deja despre ce vorbesc, nu pot decat sa ma gandesc cu invidie ca poate ai fost unul din norocosii care a ajuns la hamlet, singurul hamlet cu jude law in rolul principal; miam miam…
– indiferent cat de grasuta, pistruiata, decolorata sau blonduta e englezoaica, barbatul londonez, cand nu e chinez, negru sau pakistanez, e subtirel, blond si are o voce sonora, uimitor de puternica pentru plamanul mic
– cosmopolitan? daca stai in trafalgar square, mananca fish&chips la botul calului si uita-te la imbracamintea si atitudinea trecatorilor si vei avea dovada.