ziua unu
„doamna are carnet?” ma intreaba prin gaura din ghereta vamesa.
„da, are” raspund pe pilot automat.
„atunci o sa va rog sa o lasati pe doamna sa conduca pana peste baraj. macar pana treceti dincolo. dupa aia’i treaba voastra ce faceti. carnetul dumneavoastra a expirat in martie”.
fata mi se alungeste brusc si respiratia ramane agata in trecut. simt cum doamnei mele din dreapta ii crapa instantaneu zambetul si mai reusesc sa aud cum ingaima:
„nu am condus de cand am luat carnetul, de zece ani”
ma albesc si ma aud spunand perfect barbateste: „nu conteaza. treci la volan!”
ma dau jos din masina in fata gheretei vamesului de la portile de fier, ocolesc masina si ma asez pe scaunul mortului. intre timp soferul a devenit de genul feminin.
soferul asta nu a mai condus de zece ani. de cand si-a luat carnetul. cu ajutorul unei dacii. care avea un volan fara servodirectie, o acceleratie sanatoasa, un ambreiaj neuns, un schimbator ca o cupla de locomotiva. tehnologia a evoluat, schimbatorul se baga in viteza cu degetul mic, volanul se misca singur, acceleratia nu o simti nici cu piciorul gol iar ambreiajul stii ca e la locul lui doar daca arunci o ocheada in podea.
domna incearca sa-si aranjeze oglinda din stanga cu mana. spun printre dinti:”are buton in stanga, e electrica”. si continui:”hai sa plecam de aici odata, aranjeaza-ti scaunul”. urmeaza un scrasnet maret:”apasa pe ambreiaj si apoi baga in viteza”. se intampla minunea. aud motorul cum se ambaleaza. turatia ajunge in cinci mii. „ia piciorul de pe ambreiaj” scrasnesc printre dinti. ceea ce se si intampla. capul intalneste parbrizul cu un sunet sec si apoi gatul are smucitura naravasa pe tetiera. motorul salta ca un cal naravas si se opreste. „nu simt accelaratia” ingaima pierdut soferita care nu a condus de zece ani. „da. hai ca e simplu” zic alb, din ce in ce mai verde. vamesi romani uitandu-se aproape amuzati. urmeaza vama la sarbi, o vama scarboasa cu cercetat in toate gaurile actelor: procura pentru masina, cartea verde cu serbia netaiata, carnetul de sofer, casco, pasapoartele, asigurarile medicale, stampilele la zi. victorie: masina, in viteza intai reuseste sa se miste coerent, lent, fara bruscari, fara icnete. „ce fac acum?”, „mergi asa, nu baga intr’a doua”. ne deplasam ca mortul pe baraj. nu mai exista dunare sub noi, nu mai vad decat mana pe volan si frana de mana gata s-o actionez in timp ce smulg schimbatorul la punctul mort. „ia mana de pe schimbator. mergi asa, e perfect, nu accelera”. trecem barajul, ne apropiem vertiginos intr’antaia de coada formata din doua masini, un logan si un logan. trafic mic de frontiera. din dreapta soferului o scot din viteza cu stanga in timp ce printre buze soptesc:”asa, usor acum, frana, leeent, foarte lent”. ne oprim lin. trag frana de mana. tacerea se asterne in masina. un minut, trei, opt. dureaza intrucatva pana cand negroteiul care iese din serbia cu numar de franta dovedeste ca praful alb din chilotii expusi pe bancuta de langa vames e doar talc. cele doua loganuri se pun in miscare. repetam figura: ambreiaj, a’ntaia, turatia doar patru mii, ceea ce dovedeste ca deja prindem spilul si acumulam experienta. frana iar. lenta. cu douazeci si cinci de centimetri in lateralul geamului vamesului din borcan. „du-te te rog inceeet mai in fata. ATAT!”. zambesc printre broboane de sudoare. acceleratia inimii: sase mii opt sute. ii dam ce ne cere: doar pasapoartele si talonul. nu si carnetul. raspundem cuviincios unde mergem: croatia, italia si daca ne mai da prin cap, pe unde ne-o mai duce calul. nu ne baga in seama. primim pasapoartele. „trageti mai in fata pentru vama” ne spune intr-o destul de corecta romaneasca. „mai in fata” inseamna chinul a inca doi metri de deja cunoscuta poveste: coborat frana de mana, apasat ambreiajul, bagat in viteza, plecat de pe loc. ma rog diavolilor si conjur zeii sa pornim lin, sa parcurgem cei trei metri la fel de lin, sa nu ni se opreasca motorul, sa nu icnim iar dandu-ne cu capul de parbriz, sa nu acceleram in dementa, sa simtitm pedala, sa simtem maneta, sa decurga totul ca la examenul auto. conjuratiile imi sunt auzite. vamesul de la masuta are fata rece, antipatica. ne priveste cu suspiciune. „bagajele” e singurul cuvant care ii iese din gaura numita gura pozitionata pe obiectul numit cap. ma dau jos vivace si deschid portbagajul: palete de badminton, sarsanale, sticla de ulei, table, punga cu ciorapi, valiza mare, valiza mica, umbrela de plaja, saltelutele gonflabile, pernuta. „ok” imi arunca imediat ca un scuipat plin de sila. nu suntem interesanti. pleaca. ma sui in masina. plecam si noi. „acum ce fac?” intreaba doamna. „mergi asa, intr’antaia, nu opri”. ne deplasam melc, o curba la dreapta, una la stanga, ghereta vamesilor dispare, vama dispare. suntem in serbia. „ok, gata, opreste”. ma sui iar la volan.
sunt un infractor in serbia. conduc cu un carnet expirat, deci practic fara carnet. am sters’o deci..
ziua doi
“nu va suparati, rovigneta se cumpara tot de la benzinarie, ca anul trecut?”
imi imaginez ca daca sunt simpatic cu vamesa de la intrarea in croatia nu o sa-mi ceara “driving license” expirata din martie si apoi sa-mi taie capul in piata centrala din cetate.
vamesa are ochii metalici verzi, buze subtiri si desigur nu pricepe o iota engleza. ma incontrez si mai tare si incep sa dau din maini si sa ma scalambai simpatic, imi imaginez eu. continui cu limbajul semnelor, arat in coltul din stanga sus al parbrizului, deschid ochii mari si verzi, si mai mari si mai zambet si aud scurt, la fel de zambitoare, vocea vamesei:”car license please. and go to car control” .
controlul a fost doar amanuntit si efectuat de colega vamesei, o duduie cu un miros patrunzator acid si greu de transpiratie care nu se grabea. nici nu avea de ce. printre ciorapi folositi, chiloti murdari, table, palete de badminton, laptop, aparat de filmat, trepied etc era, daca nu o bucurie, macar o iesire din plictiseala gheretei. romani nu prinzi foarte des in zona in luna mai, si cand prinzi e pacat sa nu faci cunostinta cu ei. si cum sa faci cel mai bine cunostinta daca nu umblandu-le prin bagaje sarguincios si competent?! incet, lent, tovaraseste, vamesa cauta, scorboleste, nu lasa nimic nedesfacut, nemirosit, neadulmecat. masina e trasa afara din rand, langa masuta, toate sacosele, sarsanalele, bagajele, valizele sunt desfacute si intinse la soare. ceapa, mamaliga, bulz, manz, capra. sunt roman, deci am boarfe, am boarfe, deci trebuie etalate. nu ma simt nici prost, nici destept, nici roman si nici asuprit. suport consecintele cu tarie. tarie de buzau. sunt roman, deci merit sa mi se intample. nu mi-a cerut carnetul astfel incat orice osanda e binevenita si nici ca ma atinge. aproape fluier incetisor si chiar ma amuz cu mainile bine indesate in buzunarele de la blugi. vamesa descopera tona de medicamente. gavareste intrebator ceva in croata. ii raspund la fel de zambind:”i’m so fuckin’ old, you know..”. zambeste si da din deget dojenitor. continua, tot in croata ceva din care nu inteleg decat cuvantul “sport”. imi latesc si mai tare zambetul si imi umflu burta si i-o arat. zambeste la randul ei. urmeaza scociorarea dintre scaune, torpedou, rucsacii de pe bancheta din spate. vamesa iarasi face ochi, nu inteleg nimic dar presupun ca se refera la rucsacii de la promotia agip. frumosi rucsaci good year, ce-i drept. Ii explic, tot in engleza despre ce e vorba. da din cap a intelegere, scoate capul dintre scaune, isi deschide buzunarul de sub pistol si-mi inmaneaza pasapoartele, talonul, asigurarea cu cartea verde. imi ureaza drum bun. ii zambesc, ma urc iar la volan. la fel de ilegal demarez. dobre deni croatia !
ziua patru
printre stanci ruginite, insulite si o adriatica mai transparenta decat orice mediterana, croatia de coasta stie sa-si vanda turismul si o face cu varf si indesat din toate pozitiile: harti pentru biciclisti care vor sa descopere lucruri la pas de bicla, harti ptr scuteristi, harti pentru mame cu copii, itinerarii pentru copii fara de mame, turism de noapte pentru tati fara de mame. In toate pozitiile, udata de adriatica, coasta franjurata de sute de insule si insulite a croatiei duduie si produce koroane zi si noapte. daca ai fost pe coasta de azur ai termen de comparatie. si daca sezi putin a constatare poate vei ajunge cateodata, in rapitoriul peisaj care iti coloreaza retina din varful avocalic vrsac, la concluzia ca nu dai un rovinj din mana, cunoscut sub numele de mica venetie, pe marea venetie de pe gard si nici un porec pe vreun cannes. pesteri, multe pesteri, rezervatii naturale, parcuri off road pentru adrenalisti, pista mare de karturi, plimbari cu mig-uri pe deasupra tarii, cu vaporase mari sau mici spre venetia si ea la randul ei mare sau mica, spre dubrovnic, cu pauza de pescuit, imbaiat in pestera piratilor, cu ghid, fara ghid, cu fete, cu baieti, sau poate preferi gay friendly, cu peninsula istria loc de vilegiatura pentru cei avuti si ascunsi printre paduri de pin si palmieri semeti, cu inchiriat de rulote sau yaht-uri mari sau mici, catamarane sau apartamente, totul se vinde, se consuma, se misca, se invarte. nu ai nevoie de cine stie ce engleza prea rar vorbita pe coasta croata a adriaticii si poate te vei descurca mai bine intr-o neaosa nemteasca de casa. pentru ca se vorbesc nenumarate dialecte croate si nici macar un “ok” englezesc. si nici mancarea nu e ca la mama acasa si nu straluceste prin delicii, sosuri sau invarteli gastronomice dar ospatarii iti sar in fata masinii zambind ca sa te imbie la o halca de porc la rotisor, porc care iti guita prin toti porii olfactivi cand treci prin funtana. si am avut acolo asa un sentiment straniu ca politia rutiera locala e mana in mana cu comertul local la limitarea de viteza de 30km/h ca sa pici in mreaja porcului rumenit si a ospitalitatii locale de sosea. da, multa lume, foarte multa lume, din ce in ce mai multa lume. dar daca, la fel ca in praga sau in cannes, sau in grasse sau oriunde piciorul de turist isi face cunoscuta prezenta si calca toul in picioare, parasesti valul si te afunzi prin cotloane, vei gasi bancuta nestiuta si carciumioara doar de localnici preferata. si daca stii sa pastrezi tacerea si zambetul ti-e la indemana, vei putea simti croatia si croatul la el acasa, cu floricele la geam, cu casute gothice si cu multa venetie in aer. dar pentru limski kanal mai multe ar fi de spus si mi-e ca s’o’nopta si e pacat sa nu am timp a va povesti de’a fir a par ce si cum devine cazul. caci si maine e o zi(pesemne )
aici niste fotografii: https://goo.gl/photos/dqFKNMWtEKwAdaWJA
ziua cinci
aceeasi venetie pe care o calcam aproape in fiecare an. la locul ei, umeda, brazdata, agitata, aproape scufundata, frumos sau canal mirositoare. plina de turisti prin toate cotloanele de gauri. nu cat de mici, doar cat de mari. mai exista stradute goale nu mai late de optzeci de centimetri in care daca iti apare venetiana din fata te vei lipi zdravan de ziduri ca sa o lasi sa treaca dar tot ii vei adulmeca mirosul dulce amarui al pielii la cativa centimetri de nasul tau. turistul isi urmeaza fluviul si calca pas pe pas, e deajuns sa o faci brusc la stanga sau la dreapta printr-un cotlon care pare ca nu duce nicaieri si in care deabia incapi cu rucsacul in spate. acolo ai sa simti racoarea si umezeala, poate mirosul de detergent al camasilor si ciorapilor atarnati. si ne-am propus ca anul asta sa desavarsim proiectul “rufe la uscat in venetia”. si daca nu ne plictisim intre timp sa dezvoltam si fratele mai mare, simplu “rufe la uscat” din toata lumea, cu premiul trei, doi, unu, asa ca la carte, si inca ne mai gandam la premii si o sa v’anuntam dupa ce strangem indeajuns de multe si reprezentative ferestre cu ciorapi si chiloti la uscat care si in ce fel sunt premiile excursie de doua
dar n-am mai ajuns cu masina la venetia nu pentru ca acel carnet expirat in martie ar fi fost vreun cui al lui pepelea ci pur si simplu pentru ca am ramas prea mult pironiti prin cele o mie o suta optzeci si cinci de insule, insule mici si stanci marine dintre care saizeci si sase locuite.
si dupa ce am clipit o data am hotarat ca princess of dubrovnik e indeajuns de buna pentru a strabate in doua ore adriatica si a ne infige direct in portul din venetia. si a fost buna atat la dus cat si mai pe seara la intors in iarasi croatia, prafuiti, transpirati cu dare de sare pe tricouri, arsi de soare, cu picioarele umflate si burta plina de pizza de 2 euro triunghiul, morfolita impreuna cu porumbeii pe colt de dale de santa care o fi fost ea la momentul margherita, o pizza bine indesata cu gelatto de la mama ei italia, tatal ei venetia, tot in 3 euro trei cupe dar cupe venetiene, mari, straciatelice, pline de miez si aroma cum la nici o gelatteria balcanica de fite zise n-ai sa afli. pentru ca nici un tiramisu nu e mai tiramisu si nici o pizza nu are aluatul mai gogaltz, gogaltz decat in italia, acum in bucata ei numita venetia. despre spaghete numai de bine, nu sunt datatoare pe spate ragu sau cu simplu sos rosu cu busuioc sau cu fructe de mare mica, acasa curg spaghetele mai carbonara decat la orice neaos antonio. si pentru ca prince o venetia ne-a tras clapa la intoarcere ( nu m-as mira sa fi avut totusi o aventura cu princess of dubrovnic ), am incalecat tot pe acelasi vas si n-am iesit bine din port de venetia ca turbinele printesei au sucombat din cauza de punga de plastic ( de la billa, de la metro, de megaimage??? ) absorbita in ape negre si agitate de adriatica in furtuna si pana s-a curatat intre dinti putin tangaj si ruliu a facut bine la orice digestie.
ziua sase
inca o noapte zi carevasazica de croatia, locul unde insula e de vanzare, refacerea dupa razboaie si epoca tito inca e imperioasa, astfel incat, daca tot ai cerut pret, uite cum sta treaba: guvernul de la zagreb vinde sub pret stanci si insulite si deja primii clienti pot fi numiti robert murdoch si chiar benetton si poti sa cumperi in locatie sau in cesiune, prin leasing, intre 25 si 50 de ani. preturile variaza intre 6 si 35 euro per metru patrat pentru suprafete cuprinse intre 36.000 si 460.000 metri patrati. in concluzie, cu un 450.000 de euro iti poti asigura o oaza care, sa ma iertati boieri dvoastra, se p….pe oricare cartier prezidential baneasa sau mogosoaia sau mai stiu io care miliardar cartonat la cartonajul sa. si daca iti sticlesc buzunarele, uite adresele si baga tare si lasa-ma sa te invidiez:http://www.broker.hr/( din split, comision 6% ) si https://www.vladi-private-islands.de/en/islands-for-sale/europe-mediterranean/. alte preturi? painea, branza, vinul, sunca, mustarul, bucata de porc rumenit pe margine de funtana, cazarea, apartamentul, camera, scuterul, bicicleta? In domeniile astea google face minuni iar booking.com si mai mari. deci, lasa-ne sa stam cu ochii pironiti in faruri de insule si insule sub faruri si sa-mi imaginez bucata noastra si doar a noastra si primul gand:”da, s-o inconjuram cu sarma ghimpata electrificata ca poate ajunge dracului vreun roman sau neamt sau austriac, halooooo, inot la ea”. asteptam totusi cu incredere ziua de maine si cursa prin canalul cel de 12 km, baia in pestera winnetou, pranzul pe vas din peste sau carne si apoi un stop de cateva ore prin cine stie care orasel pierdut si-o alta mica venetie.
ziua sapte
pe inserat, familiile au iesit cam toate pe terasa la adulmecat apusuri. nemtalaii rad si fac gratare pe undeva prin apropiere. simtim mirosul de carne fripta si auzim harmalaia vesela sociabilizanta de seara. pana sa apucam sa ne dezmeticim pustoiaca e deja langa masa noastra. blonda da buzna pe terasa fara sa apucam sa scoatem un sunet. pe undeva pe la unsprezece, doisprezece ani, are o casca de biciclist pe cap, niste claie blonde, acelea, si o cutie de plastic pe care ne-o baga sub nas la fel de brusc si scurt:”take some cherries!”. marele alb din mine se inmoaie brusc si ma uit tamp la ochii arieni care ma fixeaza cercetator. incerc sa parez cu un:”thank you, but..”. vad umbra care trece peste ochi si renunt. ca la comanda, aintz, dvai, drai, luam cate o cireasa. pustoiaca spune ceva in germana. a mea spune un “danke” zambind. eu tac. din nou o propozitie in germana urmata de “i understand very good english” si ramane nemiscata, in picioare, langa masa. mai multumim inca odata in engleza. nimic. tacere. la fel de in picioare, la fel de nemiscata, auzim sunetul: ”i have all the time”. incep sa ma panichez. cu atat mai mult cu cat doamna strafulgerata de o idee dispare in apartament. raman singur la masa intr-o tacere germano-anglo-romana perfecta. ochii continua sa ma priveasca staruitor de sus. stau pe scaun si sunt tampul lumii: nu reusesc sa fac o conversatie de doamne’ ajuta gen lift “vecine, si-ai tai vecine, da, si-ai mei vecine” de nici o culoare. tacere. zambet si privire. a mea nu mai vine, se aud niste farfurii zdranganite si, in cele din urma, apare cu o farfurie mica in mana. brusc am revelatia actului de pace tribal: a mea pune farfuriuta pe masa, a lor inclina cutia de plastic plina de cirese. dupa cateva cirese, a mea incearca din nou un “thank you!” fara succes, desigur. cutia continua sa se incline intr-o tacere deplina. fara succes incercam sa distrugem prietenia romano-germana pe cale sa se nasca redresand inclinatia cutiei. nimic. blonduta e un aparat german de turnat cirese in farfuriuta. dupa ce goleste jumatate din cutie face stanga imprejur si dispare la fel de fara un cuvant. noi ne uitam unii la altii muti si ma aud spargand tacerea:”da, sunt un tip simpatic”.
ziua opt
intre doua ruperi de nori, trei uragane, patru ruperi de munte si alte nenumarate inundatii cu apa pana la genunchiul scuterului, batem oraselele de pe coasta. istria e venetiana pana in plaselele celor mai mici ulite si ulicioare. aceeasi atitudine: a se evita fluxul de turisti facand dreapta sau stanga pe stradute. case gotice, bucati de castele, ramasite de dogi si mare, multa adriatica aparand in fata ochilor din te miri ce colt sau dupa care cateva trepte. ne mai asezam cateodata la o terasa, mai ramanem alteori pe ganduri cu nasul in cate o cafea care fie vorba intre noi ramane minunata, mai aruncam uneori o felie de pizza pe soseaua gatului si ne tot intrebam cum se spune “hamsii” in croata dar strambam din nas la orice fructe de mare de care e plina zona din jurul canalului lim, o crapatura adanca de doisprezece kilometri lata de zero sase in pamantul rosu ca sangele dar acoperit de alta mare de verdeata. pentru ca in jurul fiordului zbarnaie turismul in toate formele de agregare: lichid pe mare cu vaporasul, solid pe margine cu orice are roti sau picioare de cal, gazos in aer cu orice pluteste si poate cara turist si famelie de turist, caci constatam cum orice vagauna din pamant, atentie! nu pestera, orice adancitura naturala naste sute, mii de turisti adusi cu vaporasul zilnic la asanumita pestera a piratilor in care poate singurul pirat ramas e ospatarul care mai ciupeste de ici o nota, de colo alta nota dar simpatic dealtfel si care pestera e plina de umbrelute colorate pline de sponsori si masute de lemn pline de alti sponsori si cateva casute de din nou lemn pline de kitch-uri locale de vanzare si oricum nu poti sa ajungi pe trepte la pestera decat daca dai la jumatatea drumului cand e oricum prea tarziu sa te mai intorci, cinci koroane si dai ca na’, daca tot ai ajuns pana aici si dezamagirea e mare cand ajungi in pestera care nu e de fapt pestera si auzi michael jackson din boxe, da nenica, bravo lor, sigur, e un mare cacat dar daca ar fi fost vagauna asta in solul romanesc ar fi fost plina de cacati si pisati, hartii si gunoaie, asa in schimb croatul stie sa vanda frumos si bine si de fapt si de drept asta e definitia turismului: sa faci dintr-un rahat natural bici si sa-l faci sa pocneasca si aici in lim fiord pocneste al dracului. bravo lor zic deci si ma repet..
ziua noua
ne tragem sufletele si ca orice romani care se respecta, punem pe hartie:
-inchiriere scuter o zi: 30 euro
-inchiriere barcuta cu motor patru ore: 60 euro
-inchiriere bicicleta o zi:10 euro
-apartament patru persoane: 28 eur/noapte
-pizza jumbo ( juma’ de metru diametru ): 9-15 euro
-umplut cu varf cosul la supermarket: 60 euro
-tricou cadou: 10 euro
-excursie in venetia cu vapor, cu turbina, cu ghid, cu tombola: 55 euro
-excursie lim fiord 3 ore: 20 euro
-un pipi la wc public: 0.6 eur ( idem un caca )
-patru ceaiuri&o cinzeaca de rom: 8 euro
-o tequila sunrise& o ice coffee&doua slibovita: 14 euro
Aici galeria foto:https://goo.gl/photos/oFCdPeZfJ3BLGuwz8
