Cum mi-am petrecut Craciunul

inceputurile
aproape decembrie. degetele incep sa zboare peste prietenii booking.com si paravion.ro. nici o masa fara peste, nici o vacanta fara sa disparem. din groapa. dupa trei zile de incercari, tatonari si cautari apare oferta de nerefuzat. aceea. cu a mare. wizzair, bucuresti-larnaca-bucuresti 79ron. da, ron, nu euro! cu taxele de aeroport incluse. desigur, mai adaugi asigurarea si bagajul si ajungi la un 250 ron. 60 euro. ceea ce tot e parfum. dus-intors pana in cipru. mediterana, portocale in copaci in decembrie, 21 de grade la umbra, pisici la tot pasul. la asa ceva n-ai voie sa strambi din nas. si ma reped in boooking si nu imi trebuie mult pana sa ma hotarasc la un hotel de 15 euro/noapte, micut, clasic, fara fite, de doua stele dar curat si bine cotat de inaintasi.

plecarea
aeroportul baneasa, cu mult, mult mai bun decat autogara filaret, plin de chivute cu sarsanale
si odata cu ele si mirosul care ne-a intovarasit in w!zzu’ nostru.
miros pregnant de oaie nespalata cu transpiratie statuta de peisan proaspat emotionat.
la w!zzair, check-in-ul e recomandabil sa-l faci tot acolo unde ti-ai rezervat si biletele: adica pe net. e gratis si scapi de batai de cap. desigur, dupa coada printre duhori am aflat un mic amanunt, foarte important dealtfel: trebuie sa si printezi foaia cu check-in-ul facut online. greselile se platesc intotdeauna: a trebuit sa parasim coada si sa ne indreptam catre alt ghiseu ptr efectuarea check-in-ului. doar 10 euro de cap de vita furajata. nu zic nici pîs si platesc. fata devine se pare insa prea trista a.i. cand ma intorc la coada mea controlorul blajin ma baga in fata si ne da tichetele de imbracare. nu c’am avea tenul prea alb dar se pare ca in masa de indieni fetele ne sunt discordante. ma bucur astfel sa aflu ca boarding pass-ul are trecut la rubrica “seat” cuvantul “free”. adica primul venit pe scaun, primul servit. doua masini ne transporta de la poarta 4 a aerogarii(buna descriere!) baneasa spre avioane. cu chiuituri, tipete de copii, ghionturi(“va rog sa lasati in fata mamele cu copii mici!” tipa la rastimpuri egale cerberul dintre usa tarcului si libertate) ne suim intr-unul din autocare. doua autocare, unul plin pana peste ochi, altul ceva mai gol. in privirile pline de ura ale celui plin, autocarul nostru pleaca primul. primul venit, primul servit. ne suim primii in avion, stam pe ce loc vrea muschiul feselor noastre. clasic si de asteptat, grea alegere: intre sute de scaune goale, unde e mai bine sa stai, unde vibreaza mai putin, care va trai la prabusire? alegem dintr-un foc doua scaune din randul de trei. nu rezistam foarte mult pe ele. definim mirosul de nespalat pe scaunul din fata noastra. ne luam catrafusele si disparem in marea goala de scaune din spatele aripii. pentru ca sociabilizarea functioneaza aici ca si aiurea: avionul plin de scaune, toti se inghesuie unii in altii, ordonat, ca oile la tuns. bucuria nu tine mult: apare al doilea autocar. duhoarea revine, de data asta din spatele nostru. doua bulgaroaice. strangem narile, deschidem gurile, injuram, emitem ceva referitor la spalatul ca actiune umana si mirosul ca prezenta animalica si asteptam sa treaca cele cincisprezece minute in care papilele nazale sa se obisnuiasca cu prezenta bacteriilor in aer si sa nu mai conteze.
in cele din urma dau Pilotu’ si Turnu’ si decolam la ţanc. incerc sa ma fac mic si sa incap prin metoda contorsionismului asiatic pe scaunul mult prea mic, sa-mi bag genunchiul drept in urechea stanga si antebratul in omoplat ca sa pot sta cat de cat comod. fara indoiala zborul W6 863 este deservit de o aeronava mult prea inghesuita pentru gusturile noastre de artisti. tragem linie si conchidem: o rata perfecta. boldim concluzia asta in timpul celor doua ore de zbor fara escala asteptand fursecul si sucul. nici gand: cine vrea bobo si suc, plateste. printre sfaturile pe care le primim de la insotitoarele de bord apar si cele gen: “cine fumeaza va fi deferit justitiei la coborare”. care sfaturi nu prea le auzi pe alte linii aeriene de prin alte aere. o fi de la romani, o fi de la sarsanale, o fi de la miros?
nici ca mai conteaza. peste fix doua ore, fara incidente, sub un soare desavarsit, fara pic de nor, rotile avionului ating pista din larnaca, cipru.
si vezi tu, d’asta ador io (printre altele) poporul asta: ca e exuberant: aplauze furtunoase rapaie in toata carlinga. ca dupa un taifun care aproape ce a rupt nava in doua si unde pilotul si-a aratat maiestria si pe muchie de cutit a devenit erou international aducand la sol mame, tati, copii, frati in toate bucatile lor.
spalate sau mai putin spalate.
propriuzisa
cipru in general, larnaca in special. iarna. decembrie, craciun. traditional, 12 zile de veselie, chef si voie buna. cel putin asa spun calendarele: sarbatoarea se incheie pe 6 ianuarie, de epifanii, si ca sa nu fie napaditi de goblinii numiti local kalikantzari, cipriotul preacuviincios isi atarna busuioc pe cruce, busuioc pe care il stropeste apoi cu apa sfintita.
trecand peste preceptele calendarului, plimbarea agale pe stradutele mai mult decat intortocheate, aruncate, zapacite ale larnacai iti aduc prin fata ochilor:
pisici in port sau pe langa zecile, sutele de taverne de peste, lenevind la soare claie peste gramada,
circulatie lasata de la mama englezilor jontre cour, volan pe dreapta, prioritate de stanga, dreapta larg, stanga din scurt ca sa nu te trezesti pe contrasens, giratoriul se face si el de la stanga la dreapta, ameteala completa, deci atentie mare la traversat, nu te uiti in stanga cand pui piciorul jos de pe trotuar ci in dreapta(sau te uiti ca popandaul disperat in toate partile, cum am facut si noi, si eviti intersectiile cand ai de gand sa traversezi aiurea si nu pe la treceri )
englezi albinosi la bustul gol, doar in slip cu berile la umbreluta, balacindu-se in apele mediteranei, fish&cips la toate colturile in paralel cu kebap si carnati traditionali ciprioti aromati cu rozmarin si inmuiati in tzatzikis,
dulciuri cat cuprinde (si cuprinde mult!), cu nuca, miere, cacao, arome, multe arome; de craciun, cu atat mai multe cu cat pe langa traditionalii berbeci inmuiati, tratati, fezandati, preparati, dulciurile umplu toate celelalte spatii ale mesei traditionale de craciun
ciresul local-portocalul care-ti scuipa in cap la orice colt de strada portocala coapta in plina luna decembrie
peste 22 de grade la orele amiezei(nu uitam ca e 23 decembrie, da?!)
o cadere brusca a noptii nu mai tarziu de ora 17.15,
autocare care circula seara doar pana la ora 19.00, magazine care se inchid si ele la ora 18.00, un oras care dispare complet de pe strazi odata cu aceeasi ora 19.00 (ex: lipita de hotel se afla cafeneaua …; ne-am minunat la ora cinci dupaamiaza cat de plina ochi de tineretul zgomotos cipriot putea sa fie fata de dimineata cand nu era nimeni; cand ne-am intors din haihui-ala pe la sapte jumatate, nici tipenie, in ciuda faptului ca era o cafenea totusi deschisa pana la ora unsprezece)
tineret cipriot galagios in cafenele, internet caffe-uri, pe scutere, motociclete, atv-uri, sporovaind, cantand, pocnind, razand, aruncand zaruri sau dand in mouse-uri
femei cu prestanta, glezne subtiri, busturi sanatoase, profile amforice, tocuri inalte, solduri atatatoare
piete mici dar zgomotoase si colorate
pakistanezi, chinezi si romani in muncile „de jos”: ospatari, zidari, tamplari
ca veni vorba: nu injura tare in romaneste pe strada, din douazeci de straini, cel putin unul e roman sau iti intelege injuratura
moneda nationala: euro
transportul intre orase il faci cu autobuze sau microbuze; nu tu trenuri, nu tu metro-uri, nu tu avioane; 4-5 orase mari si late, un palc de munti mandri in toate cele care ajung pana la un 2000 metri
daca autobuzul verde sau cel albastru nu sunt de nasul tau, chemi un taxi cu 3 usi pe dreapta, trei pe stanga: faci comanda telefonica, esti luat de unde doresti, platesti mai putin decat un taxi normal, dublu fata de „rata”, dar ai sansa sa mergi la destinatie si cu alti 4-6 calatori care au comandat taxi-ul pe aceeasi ruta, deci putina socializare n-are de ce sa-ti strice..(by the way, taxi-ul asta arata a minilimuzina cu trei usi pe dreapta, trei pe stanga )
tarama, haloumi(branza cipriota traditional preparata pe gratar), houmus,…
ocupatia principala in luna decembrie: zacut pe bancuta, ore intregi, pe faleza, cu ochii in mediterana si la avioanele care aterizeaza din sfert in sfert de ora, la maneca scurta; daca te tine, poti incerca si o baie pe langa alti curajosi locali sau internationali
cadouri ptr acasa: si ce poate fi mai potrivit pentru orice amic cu/fara simtul umorului daca nu rahatul local pentru rahatul de acasa? 1 euro cutia frumos colorata si cu insemnele ciprului pe ea
cum mi-am petrecut craciunul
finikoudes. promenada, faleza, din larnaca, cipru. am batut-o doua zile la rand, am cautat ca niste tampiti si flamingo pe lacul de sare si n-am gasit decat un miros pregnant de hoit imprastiat pe mai multi kilometri, a.i. hotaram ca e timpul sa o intindem din oraselul asta si sa mai vedem si limassolu’ si ceva satucuri renumite de munte, gen lefkara sau kakopetria. de inchiriat masina, no way. chiar daca pe zi sa inchiriezi o masina te costa infim, de la 12 euro in sus, nu avem chef sa lasam gaj 1000 euro. si sa conducem si cu volanul pe dreapta, sa aplicam prioritate de stanga, sa facem rondul la stanga, toate astea rapid, intr-o circulatie indeajuns de isterica si claxonanta cat sa ne aminteasca de locurile de bastina de care n-avem chef sa ne aducem acum aminte. hotaram asadar ca nivelul stresului e prea mare pentru lenea noastra si alegem varianta inchiriat scuter, 10 euro/zi si 200 euro gaj. dupa ce cautam un rent a motorcycle o zi intreaga si nu gasim decat un garaj prafuit cu doua scutere care nu ne inspira incredere si pentru ca nu avem chef prin muntii de 2000m din cipru sa impingem la scuter, renuntam si hotaram ca un autocar e tocmai bun sa ne duca la 3 euro in limassol si 5 in nicosia. in statie, alaturi de alti trei englezi, doi romani si patru pakistanezi stam cuminti si urmarim minutele care trec peste ora la care microbuzul verde catre lefkosia ar fi trebuit sa ajunga in statie. trec cinci minute, trec zece, trec douazeci de minute. la ora 11, conform tablitei, ar fi trebuit sa ne urcam in masina, sa platim banii soferului si zambind, sa o luam la roata pe autostrada, 66 de kilometri pana in limassol, 51 pana in nicosia, 37 pana in ayia napa. nici vorba. e drept, e ajunul craciunului si ne gandim ca totusi poate, intr-o frumoasa prietenie romano-cipriota, nu se mai respecta tabelul. in timp ce amintirile ne napadesc apar doua autocare: unul verde, unul albastru. green bus, blue bus. ambele isi lasa calatorii sa coboare, nici unul nu ne lasa sa ne urcam. englezii se impacienteaza, noi incepem sa ne distram. ne asezam pe o bancuta si urmarim agitatia creata la urmatorul autocar care se manifesta la fel: isi lasa calatorii sa coboare, soferul da din mana ca „nu, nu merg la limassol” si se retrage dumnezeu stie unde, cu masina goala. in cele din urma, dupa 45 de minute de asteptat degeaba renuntam si la autocar. ne gandim sa inchiriem taxiul care se comanda cu doua ore inainte la telefon, are 3 usi pe o parte, 3 pe alta, e invariabil mercedes negru, se imparte intre calatori si circula intre orase. 10 euro/cap de vita furajata/pana in limassol+inca 10 inapoi. deci un total de 40 euro/dus-intors. ne apuca economia brusc ( e drept, si putina frustare a neputintei ) si hotaram ca nu avem chef sa adaugam in visteria cipriota banii si renuntam. trenuri nu exista, avioane sunt doar pe rute internationale. a doua zi e craciunul, nu circula nimic, apoi e duminica, iarasi o zi fara autobuze. luni e ultima zi inainte de zborul spre continent de marti. iata-ne asadar izolati trei zile in larnaca.
fredonam stradutele pana la refuz, ne strecuram printre masinile parcate pe trotuarele de 40 cm latime, ocolim tomberoanele pline de gunoi lasate in mijlocul drumului, observam cu coada ochiului negrii locali sau de import, traim din plin manelele din masini si motoarele ambalate in nestire, tragem in piept mirosurile de peste si fumuri de friptane traditionale, trecem printre familiile cipriote asezate la masute, pe scaunele, in mijlocul drumului, la un kebap si-o taraneasca locala.
cu toate astea, inainte sau dupa ciolhanul din familie, ocupatia de baza de craciun, in larnaca, ramane plimbarea pe faleza. printre palmieri, pe corso. pentru ca e craciun, pakistanezii, chinezii, romanii si rusii care muncesc in larnaca au primit liber. si-au pus pe ei tot ce-au avut mai stralucitor, mai tipator si inzorzonat, mai cu toc inalt si mai strans pe carnurile iesite din toate partile si isi fataie libertatea pe faleza. doi, trei englezi pensionari albinosi cu sandale si sosete iti zgarie retina in marea masa a negrului miscator. sus, jos, inainte, inapoi. e soare, sunt 25 de grade, maneca scurta, haine usoare. 25 decembrie. invinsi, uitandu-ne la ceas cum trec minutele, blocati in larcnaca pe care deja o uram din tot sufletul, urmarim amuzati spectacolul falezei si populatiei. romani amestecati cu asiatici, stropiti din belsug cu rusi si alti pakistanezi, multi pakistanezi, amestecati cu gloata cipriota tanara locala, la fel de neamuri proaste si unii si altii, ne amintesc in prima faza de mamaia 2010. ajungem apoi la concluzia ca e mai tare aici, din simplul fapt ca moldovenii din larnaca sunt din toate colturile innegurate ale lumii, nu numai din tara lui stefan cel mare.
si asa rasare ideea, pe bancuta, la soare, incet sau poate brusc, nu mai stim cum si in ce fel, dar care ne ramane si o notam:
cipru, o grecie second hand.
meri in crismas, cu muma’ ta cu tot!
gastronomice(fara pretentia ca sunt cele mai dintre cele mai)
cel mai bun fish&chips, fara discutie la poseidon-3 mese acoperite cu musama, intr-o incapere plina de fum; 8 euro fishu’ cat laba piciorului, cartofi prajiti minunati&salata verde/portie de animal; puteti lua totul la pachet si manca stand cu picioarele in mediterana si cu fundul pe fortul otoman;
bun si ieftin tot pe faleza, terasa tuck inn; recomand tachini(2 euro-portie de min 2 persoane), tarama(tot 2 euro) si humus (aceeasi cifra magica 2 euro) impreuna cu lipiile acum scoase din cuptor. tot aici carnatii traditionali ciprioti sunt aromati cu rozmarin si se scalda intr-un platou alaturi de tzatzikis&cartofi prajiti&salata verde(neaparat sa aveti ca desert cel putin un triferment);
berea locala keo, putin amaruie, se afla in sticle mari de 0.75 sau mici de 0.5; perfecta pentru kebaburi, carnati, fripturi.
daca va umbla fitele si pohtele prin cap, restaurantul chinezesc ichuan de langa fortul otoman are tot ce ii trebuie; dupa ce reusiti sa va intelegeti cu ospatarita chinezoaica prost, foarte prost vorbitoare de limba engleza si cu un chinuitor accent asiatic, veti constata cu bucurie ca spaghetele si furnicile in copac sunt facute cu un fel de taitei in loc de clasicele spaghete de 1 mm grosime; mai aromate dar si mai hot, if you want; 40 euro meniu pentru aprox 3 persoane flamande sau 2 nemancate de o saptamana: pachetele de primavara, taitei de orez cu carne de porc, taitei de orez cu vita, orez cu curry, orez cu ou, pui cu ciuperci, vita szechwan;
important: daca pe meniu scrie „all service included”, ai si tips-urile bagate in nota; daca nu, e frumos sa lasi 10% ospatarului.
pe bulevardul leoforos artemidos patiseria aflata pe la jumatatea acestuia nu e de ratat sub nici o forma, indiferent de forma: forma de tort, forma de cozonac, forma de placinta sau de chec; checul cu masline e musai de incercat ca sa nu mai punem la socoteala biscuitii cu ciocolata sau alune sau muffin-urile de diferite compozitii si arome
ultima seara
stam pe bancuta. pe faleza. pe langa pisici. pe langa noi. pe langa noi trec negri, tigani, rusi, romani, asiatici. ceva nori, ceva mai frig, ceva mai putina lume decat cu o zi inainte, a doua zi de craciun. pe nisip, pe langa palmieri, un individ in blugi si camasa, cu ochelari, posibil cipriot, posibil rus, posibil neamt, posibil orice, se opreste la un palmier si se usureaza. prin fata bancutei noastre trec aceleasi umflate cu pompa pe tocuri, cu cizmele pana deasupra genunchiului, taraindu-si picioarele pe asfalt. dupa a cincea maimuta hotaram ca dumnezeu a dat picioare acolo unde nu era nevoie de ele. ne-am oferi bucurosi sa le taiem. sa nu mai auzim ugg-urile tarsite cu greu pe asfalt. chinezoiace mici pe tocuri, cracanate, zgomotoase, trec acum prin fata bancutei noastre. un indian, il recunoastem dupa turban, acelasi de ieri. indianul. nu si turbanul. ieri era rosu, azi e albastru. familia de indieni vorbeste nemteste. copilul care urla din toti rarunchii e ininteligibil. alaturi de el un negrisor local care poate fi cu succes din spatele oricarui bloc 5 sau 7 din pantelimon. langa tata&progenitura isterica, mama. sovietica zdravana, cu dunga de la ciorap in vazul falezei, sub crapatura bogata trasa peste soldurile de mama rusia. grupul trece prin fata bancutei, mirosul greu de butoi il banuim a emana nu din tigan ci din rusoaica. claxoanele se aud in draci in spatele nostru. blocaj. sau poate nunta. ma apuca o foame crancena. mi-e foame de meze traditionale din carne de sofer cipriot. atmosfera pe faleza n-ar diferi cu nimic de o zi de luni pe stefan cel mare sau in intersectie la muncii sau moghioros. beculetele de pe mos craciunul de doi metri sunt aprinse doar pe jumatate. poate arse, poate nu conteaza. doar mediterana de la douazecisicinci de metri face diferenta. in zgomoteca si damful local, se intuneca incet incet. negrii devin si mai negri, mediterana dispare intr-o pata neagra, cutia de bere lovita de un picior se pierde in rasetele copiilor ciprioti, la fel de tampiti ca oricare alti copii care incep sa aiba tuleiele pe obraz si sunt adunati in gasca, in fata blocului, in lume, in timpul in care cocosul incepe sa cante in desuuri. suntem pe bancuta de cateva ore dar intre noi doar cateva cuvinte au fost schimbate. greata ne inunda venele. maine ne intoarcem in groapa. din alta groapa. senzatia fetida e adancita si de sms-ul care bip-aie: „mi-au furat geanta cu tot cu acte, carduri, telefon etc. ne auzim pe skype mai pe seara”. ne uitam unii la altii, in tacere, in maxima disperare a celui care ar dori sa dispara din viata asta si sa nu mai auda, sa nu mai vada, sa nu mai simta. tacand continuu ajungem la concluzia ca lumea e mica si calcata in picioare si ca nu mai sunt locuri in care te poti ascunde asa usor. unde e ieftin, apar cele douasprezece maimute. locurile in care te mai poti ascunde sunt din ce in ce mai putine si cu atat mai scumpe. sau mai la cuca macaii (de unde o veni vorba asta??). la fel de tacit imi promit sa evit mediteranele, insulele turistice, locurile insorite si deja mult prea pline de noi, de ei, de toti. imi promit in gand fiorduri, temperaturi cu mult sub minus zeci de grade, fluxuri si refluxuri de sute de metri. nu ne dorim decat sa ne intoarcem dracului acasa, sa ne inchidem in casa, sa ne bagam castile in urechi, lichidele in vena si sa ne indepartam de viata asta spre visele la mii de kilometri culoare de orice miasma, ranjet, carie.
maine ne intoarcem in frumoasa capitala. asa de dor ne era.

Aici galeria foto: https://goo.gl/photos/8Mos3CxCGWafuU9E6