Nu ca varsta ar fi o problema. Dar la varsta la care se presupune ca oamenii sunt asezati si rasasezati pe la căşile lor, cu niste copiii foarte mari la activ si unii foarte mici de jur imprejurul mesei de Craciun si Paste, cu o masina sau mai multe, cu o casa sau mai multe, cu o rata sau mai multe, cu un serviciu mai asa si asa sau foarte, cu o rutina de weekend si de giorno, cu o vacanta musai vara si una musai iarna, cand lumea cauta culcusul si caldura, io hop am hotarat ca e cazul sa o iau la pas de duca si sa las tot in spate. Mos Dus Cu Pluta si la propriu si la figurat. Dar cu o pluta moderna, mirosind a parfum, mare cat un oras, departe de orice inseamna romanesc si romaneste. Adio traditional. Departe, cat de departe se poate. Si nu simplu, si nu usor. Ci complicat, greu, muncitor, deloc huzureala. Si in plus de asta, si mai important: e general acceptat si citit pe google ca varsta maxima de angajare pe vase de croaziera e cam 35 de ani.
Si atunci? De ce?
Din 1001 motive si inca 5 pe deasupra despre care promit sa povestesc in alt film. Totusi nu pot sa nu mentionez o oarecare lehamite fata de semenii pupatori de moaste si de o tara care ar fi putut sa fie daca ar fi vrut dar care nici n-a vrut si s-a simtit bine si caldut in zeama ei, asta coroborat cu un salariu de nerefuzat, o aventura pe mare si oceane si in sange grupa 0 de cand ma stiu, hrana pentru minte (tot ce devine rutina este moarte pentru mine) si inca multe altele printre care ar fi trebuit sa pun inainte de toate si de toti o nevasta minunata care-mi intelege perfect capul asta explodat si toanele de mucos decrepit. Chapeau Mona si MLT! Si ar mai fi motive multe si marunte dar momentan pastram doar faptul ca intr-o buna zi am zis STOP si mi-am postat serviciile pe ejobs.ro. Fix asa, fix acolo. Cu tupeu.
Concluzie: am hotarat sa las complet in spate lumea asta spoita artificial in culori care nu exista decat pentru ea, nu si pentru restul lumii, si sa plec sa-mi fac singur penitenta si ucenicia acestei vieti, cum s-ar spune traditional romaneste, “la muta” cat mai mult posibil, temporal vorbind. Daca e posibil atat de mult incat sa incep sa uit cuvintele in limba romana si sa-mi aduc aminte cum se spune la si la si chiar si la.
So, deci pa.
Cum am procedat?
Simplu: se posteaza un CV pe ejobs.ro si se doreste foarte tare dar foarte foarte foarte foarte tare sa pleci angajat pe vas in functia de video operator. Si cand spun “se doreste” nu inseamna ca ne mai gandim asa nitel seara la culcare ce frumos ar fi pe vas sa colinzi lumea si sa si fii platit pentru asta sau sa te mai lauzi in weekenduri pe la amici “bai, mi-am depus CV-ul sa plec pe vas”. Si daca e sa te cheme, bine, daca nu, tot bine. Deloc si in nici un caz nu e asta povestea “ a dori atat de tare”. Se cerceteaza google-ul de-a link a youtube, si cu bune, si cu rele. Si afli si Pro si Cons ce inseamna sa mergi sa muncesti pe vas. Si afli si de cele 14 si chiar mai multe ore de munca pe zi, si de cele 7 zile de munca din 7, si afli si de cei care au renuntat din prima dar si de cei care au tot injurat povestea dar nu stiu cum, chiar si dupa ce au vorbit in toate cuvintele urate (“sclavagism”, “exploatare” etc), nu stiu cum, tot s-au reintors pe vas (si m-am tot intrebat: bai fratzica, de fapt oamenii astia care spun ca e ingrozitor sa muncesti pe vase de croaziera, tot ei au fost cei care s-au intors acolo. Ceva e putred in Danemarca..).
Se cerceteaza si se doreste atat de puternic si de intens incat in fiecare zi orice ai face numai asta ai in minte si in fata: sa pleci, sa pleci, sa pleci si sa nu te mai intorci. Sa te vezi pe vas in cabina aia mica si sa iti placa ce vezi pe youtube de mori. Sa te vezi asteptand ore drepti la imbarcare, in costumul oficial al meseriei, la intrarea pe nava a calatorilor care incep cea mai tare vacanta a lor ever. Si tu sa fii la munca. Si sa si zambesti dupa cele 12 ore. Sa interactionezi cu ei si sa-ti placa asta chiar daca unii, o stim cu totii, oameni sunt si ei. Si daca iti doresti atat de tare povestea asta incat sa devina obsesie, cand tot ce vezi si ti se intampla de jur imprejur ti se pare ca se intampla cu un scop si intamplator sau nu filmele de desene animate pe care le vezi se intampla pe vase de croaziera, cand filmul de seara de la TV1000 se intampla pe vas de croaziera, cand iti apar anunturi in fata cu vase de croaziera, cand afli ca nu stiu cine a plecat pe vas de croaziera, cand tot universul comploteaza in jurul tau pe vase de croaziera si in jurul tau e doar apa albastra si vas de croaziera si vant in pupa visezi si asta iti zbarnaie in cap de cand te trezesti si pana adormi cu greu gandindu-te la asta, atunci asteapta-te ca lucrurile sa ti se si intample. Dar musai sa fii tot o dorinta, o obsesie. Si cand in cele din urma primesti asta, nu mai e cale de intoarcere. Si trebuie sa intri in hora si sa mergi tot inainte, cu toate placerile, oboselile, neplacerile si bucuriile care-ti vor aparea in cale. Cel putin asa consider eu ca e corect fata de pronie, fata de tine, fata de sansa care ti s-a dat. Ai lucrat la ea, ai muncit pentru ea, ia-o acum, bucura-te de ea, nu o sa fie clar usor dar accept-o ca o experienta, ca o dorinta, ca cea mai mare incercare a vietii tale. Si mai presus de toate, bucura-te cand treci prin ea. Oricat de grea sau minunata ar fi.
Hai ca am divagat, sa revenim la poveste si inceputurile ei. Ejobs.ro. De ani de zile. Anunturi peste anunturi la care am aplicat. Desigur, in ciuda CV-ului uimitor catre deosebit de bogat, de fapt oricat de stralucitor ar fi el, numarul care alcatuieste varsta e cel care e hotarator. Si de aici mai departe e fix soarta si intamplare. Si, daca vreti, soapta sortii. Minutele astrale ale omenirii. Care intr-o seara, dupa inca o aplicare la “Joburi pe vase de croaziera”, sa sopteasca “Auzi, da’ daca tu care ai aplicat pe pozitia de Video Operator & Editor Video pui si un statement de 60 sec, in engleza, tu filmandu-te singur singurel in vlogareala ta palavragita, la cei 50 ani pe care nu-I arati nici in fatza nici in spate, nici in texte nici in minte, palavrageala de care stim bine ca nu duci lipsa, deci tu singur singurel te filmezi, pui pe imagine si o animatie mica la final “Thank you!” si o trimiti direct impreuna cu CV-ul la agentia de recrutare?” . Asa mi-a soptit Doamna Pronie la ureche intr-o seara si exact asta am facut in 30 minute.
Ca sa aflu apoi de la Ciprian, managerul Ocean Jobs, agentia de recrutare din Brasov, ca tocmai era omul in pat cat sa stinga lumina si sa faca nani. Cand “ding!” email sosit. Si l-a deschis. Si filmul de 30 sec in care spuneam ca e drept ca am 50 de ani dar poate sunt mai tanar mental si fizic decat multi altii de 20,30 sau 40 ani si ca unul in plus sau in minus nu strica ba’ dincontra, poate ca e lozul castigator, si nu vreau decat o sansa sa arat ce pot/stiu/vreau, ei bine, asta a fost bomboana care l-a convins sa ma cheme, prin skype, la interviu. Multumesc Doamna Pronie, la naiba, ai avut dreptate!
Si interviul a fost vesel si de o parte si de alta, cu sacoul pe mine dar in pantaloni scurti care nu se zareau in partea cealalta a biroului, cu un zambet larg , cu un Radio GOLD FM Romania pe fundal, frumos aranjat, cu un Ciprian relaxat si un Sarpe agitat dar mai mult pe dinauntru.
Si am stat vreo 30 de min la taclale si la final am primit un mesaj pe skype “Good job!”
Si uite cum am primit apoi, peste vreo trei saptamani, email intr-o zi:
“Buna ziua,
Interviul cu compania MSC CRUISES , se va desfasura in data de 01.10.2018 la Brasov ora 08:30 la urmatoarea adresa:
Hotel KRONWELL, Brasov:
Bulevardul Gării 7A, Brașov 500203
Tinuta dumneavoastra va recomandam sa fie una business.
In momentul in care ajungeti la receptia hotelului, va rog frumos sa precizati ca participati la interviul pentru compania OCEAN JOBS. De acolo veti fi indrumati spre sala unde se va desfasura intalnirea.
Va dorim mult succes!
Va multumim.
O zi frumoasa!
Ocean Jobs”
Si bucuria a fost mare si emotia si mai si. Si a fost totul atat de neasteptat incat aproape ca mi-am zis
“E, hai, ce-o fi o fi. O sa fie toti de 20-25 ani, io o sa fiu al lor tataie, bunicu’ trupei, deci fara stres, cu tupeu si costum inainte. Fuck, costum!!!!”
Costumul asta nu mai fusese imbracat de ani si ani de zile, si desigur viata lasandu-si urme adanci si mari in sunci si depuneri, nici de-al draq n-a mai vrut sa fie simpatic si amabil cu carcasa in care ma aflu. Asa ca am apelat la un amic de gabarit depasit la vremea lui, care insa intre timp s-a apucat de slabit, ca sa vezi tarasenie. El a slabit, eu m-am ingrasat. E un echilibru clar in natura!
Deci luat concediu o zi de la radio, deplasare la Brasov in haine casual, schimbat in buda la hotel in costum (o buda minunata are Kronwell din Brasov, o recomand oricui in situatie), nici vorba sa stam pe scaun pentru ca o sa crape tot si o sa iasa inorogii rosii si elefanteii pictati pe chiloti, problema mare cand mi-au cazut pe jos cheile de la masina, cum sa ma aplec?, cu genunchii stransi, intr-o parte, coloana dreapta, rasul curcilor, ca gagicele cu fusta mini la maritat, sa nu-mi explodeze in onorabilul fund pantalonii.
Si a inceput interviul. La 9. Si a durat, cu pauze de prezentari ale companiei si alte iesiri, intrari din sala de interviu, pana la 16.30. Nici n-am stat opt ore in picioare pentru ca nici vorba de stat pe scaun sau canapele. Nu riscam o crapatura in ruptul capului si fundul pantalonului. Am dorit si am visat prea mult momentul ca sa il ratez prosteste. Plus ca ce sunt 8 ore pe langa sa zicem 14 pe vas? Deci, prima proba. Trecuta cu brio. Mentalul, dragii mei, trussst in me, bate fizicul oricand.
Cum a fost interviul propriuzis?
Pentru ca sunt un spirit critic o sa va spun ca am fost complet…tamp si cred ca ultimul prost la nivel de meserie. Ceilalti pretendenti, aprox 15 la numar, pe care m-a bucurat sa-i aflu ceva mai copti ca varsta decat credeam si chiar as baga mana in foc ca erau si la 40 de ani daca nu si mai mult. Toti insa, absolut toti, fie mai fusesera pe vase ani de zile (!!!) fie aveau cursuri de foto si video si televizuni grele in spate. Eu in spate aveam doar un sacou stramt, un hobby autodidact de multi ani in ceea ce priveste filmmaking-ul, nici un curs in domeniu, o sete si o dorinta de a lua interviul cu care nici unul din cei de acolo nu se putea lauda, pe pariu. Asa ca am folosit singurele arme la dispozitie: gargara (nu cine stie in engleza dar cand nu stii in engleza cuvantul, spune-l in franceza. Nici asa nu merge, da din maini. Vorba vorbei: am vorbit engeza si franceza de am facut febra musculara la maini) si zambetul. Un maaaare si stralucitor zambet arborat timp de 8 ore, de la intrare pana la iesire. Lipit bine de tot pe sub mustata. Si la pipi tot cu el pe fata de frica sa nu-l pierd. Oamenii de langa mine serosi, in bancute, in sala, eu in ultima bancuta cu un zambet laaaaarg pisica de Chesire, ochi luminosi si albastri. Si hai la vorba cu italianul vivace de la MSC.
Privind acum inapoi cu amuzament, numai prostii mi se pare ca am spus. Nimic clar. Dar am vorbit, am gesticulat, am avut dinamica si, foarte important daca nu cel mai important, am zambit. Am zambit pentru toti cei 50 de ani, am fost relaxat, am fost volubil. Nu am pus intrebari, nu am parut dezinteresat.
Am aratat prin toti porii ca asta vreau, ca poate nu stiu atat de bine dar sunt dispus sa invat, ca am facut armata si stiu ce inseamna sa fii la ore exacte la intalniri, ca stiu sa-mi fac singur patul si nu plang cand e greu, ca 10, 12, 14 ore sunt un fleac atunci cand faci ce-ti place, ca pot sa foto la fel de bine ca film si pot sa film la fel de bine ca edit si daca nu e nici unul din astea pot sa orice doar sa fiu acolo, ca sunt convins ca acolo mergem la munca nu la distractie, ca vreau sa fiu pe mare nu doar pentru 6 sau 12 luni ci vreau sa devin amfibie Sarpe Travel Man si sa mi se batatoreasca palmele de la butoanele camerei si sa-mi creasca membrana de vidra intre degetele de la mana si sa ma transform in Sea Man.
Si gata.
“Multumim, va anuntam noi pe email rezultatul”
Si a doua zi am primit emai:
“Hi dear candidate,
Kindly confirm the receipt of this email!
We are pleased to inform you that you passed the interview for the position as Video Operator and you can therefore start the process to obtain the documents which are compulsory to embark.
Thank you!
Best regards,
Ocean Jobs”
Uuuuuuuu!!! „Incepeti sa adunati documentele de imbarcare”. La naiba, muzica mai frumoasa nu cred sa fi citit vreodata. Deci, sa inceapa alergatura dupa vize, acte, analize, brevete si cursuri. Si mai ales cheltuiala. Nimic ieftin, nimic usor. Chiar daca iti scoti cheltuielile in prima sau a doua luna pe vas. Pe tine te costa acum, aici. Totul costa, totul e cu deplasare, totul e de aici la Brasov. Multumiri cu plecaciuni (cel putin pana acum) oamenilor de la Ocean Jobs care te asista la fiecare pas. Cu emotii la analizele de sange si cele medicale (deh, una e sa te joci in apa la 20 ani, alta la 50), cu rupere mare de buget (pregatiti-va-ti niste 1000 eur sa aveti la indemana pentru pasii importanti, cursuri, analize, vaccin ), si cel mai important, cu asteptare lunga. Pentru ca din momentul in care le ai pe toate gata, semnate, parafate, astepti intre 3 si 6 luni, poate chiar si mai mult, pana se deblocheaza postul tau pe vas. Cu putin noroc, poate mai putin. Pe ce vas? Oricare din lumea asta mare plina cu apa de sase ori mai mult decat cu pamant. Poti sa fii chemat in America, sa bati Atlanticul sau aproape, a cote, in Meditarana. Sau sa te manifesti plenar pe langa coasta Japoniei.
It’s up to your luck.
Asa ca incearca mataluta sa-ti vezi linistit de treburile pe care le ai deja, nu da cu piciorul in nici o vrabie din mana pe cioara de pe gard, chiar daca drumul e fara intoarcere. 6 luni de asteptare nu sunt grozave pentru nimeni. Mai ales daca nici nu ai centura neagra la rabdare. Deci lasa facturile sa-ti fie platite de jobul actual si asteapta chemarea pe mare. Care cand se va intampla , promit sa tin postul asta cald si cu update-uri.
Vant din pupa, va pupa Sarpe!
