Transilvania e plina de biserici fortificate.
Multe dintre ele intre drumuri sau de la drumurile principale. Atat de multe incat aproape au devenit o obisnuinta a peisajului, precum raul, ramul, iarba.
Nu prea multi dintre noi oprim, nu prea multi dintre noi mai facem inca un ocol de 7 sau 5 km pana la cine stie care minicastel de pe te miri unde. Ocolim si ajungem tarziu sau suntem deja obositi si ii dam inainte mancand asfaltul.
Daca nici nu s-a facut prea mare reclama, daca nici turistic nu prea e, daca nici tu o gogoasa de alaturi nu avem de unde cumpara si nici printul nu i-a facut reclama in presa internationala..”hai ca ne grabim, ca asta sunt sute”. Si cam atat.
Totusi, cateodata e pacat sa ne grabim si sa nu adastam macar 10 min. Atunci cand ne apar zidurile in fata, cand zarim turnurile, cand chiar nimic nu e de facut in loc si nici masini parcate si zarva si oameni nu zaresti.
Daca nu sa ne clatim sufletul de sunetul pierdut al luptelor veacurilor cand satenii se inchideau in spatele zidurilor, macar sa ne clatim ochii de explozia de flori de dincolo de ziduri.
Am facut popas la biserica fortificata din Cincsor, si ne-am bucurat sa gasim curat, liniste, flori si catelul Maslina.
Ne-a incarcat pentru inca alte sute de kilometri…
