Deci da: Craciunul, Revelionul, Pastele, ziua de nastere a nevestei, a Alinei, a prietenilor nu le voi prinde/face aici ci acolo, in cabina mica, fara geam, la multi metri sub nivelul oceanului, impartita cu inca un seafarer leat de job.
Toate sarbatorile astea care trec acum pe langa mine ca simple denumiri si nimic mai mult….
Deja nu mai conteaza ce se intampla de jur imprejur, ce veorica a mai balmajit nu stiu ce tampenie, ce dragnea nu stiu ce-a mai zis, cine ce a mai facut, care lege a fost (ne)data (o)data sau ce se mai scumpeste de la 1 ianuarie.
Nu ma mai misca nimic, nu ma mai intereseaza nici cat negru sub unghie. Nu ca m-ar fi interesat foarte tare…Vreau doar sa plec. Si atat. Curiosity killed the cat. Da, dar nu zice nimic ce s-a intamplat cu stapanul pisicii..
Deci mai sunt 12 zile si sper sa nu fie zapada, sa decoleze avionul, sa aterizeze avionul, sa nu faca greva avionul etc si sa aterizez la punct fix si cu ochii si mintile vraiste de schimbarea fusului orar direct pe nava in portul din Miami, la o diferenta de fus orar de 7 ore si undeva pe la, acum, 23 de grade celsius.
Deci, ca sa o spun clar, sa o scriu ca sa imi fie si mie clar, caci pana acum n-am simtit nimic in acest sens si nici ca-mi vine a crede urechilor cand rostesc cuvantul dar poate daca il scriu capata valoare: sunt marinar.
Ieri eram ceea ce in popor se numeste „dj”, astazi marinar. Nu-i misto viata asta?
Mi-aduc aminte ca inainte de ’89 il ascultam pe NC Munteanu la radio bagat sub plapuma, inceeet ca sa nu auda vecinii, si il adoram maxim si parea ca e la distanta de galaxii de mine si apoi, dupa ani si ani am lucrat cu el in acelasi radio Total.
Si tot atunci ascultam si DJ cu voci colosale din America facand topuri si imi spuneam ca trebuie sa fii maxim de idiot sa retii piese si muzica. Si eu n-as fi putut niciodata sa fac asa ceva. No shit, really?
Asa ca atunci am invatat ceva foarte foarte important: never say never.
Revenind: Nu-i misto viata asta? Oricum ar fi ea. Si cand ti se pare ca nu e, uita-te si tu la niste filme documentare cu omuletii care traiesc in fasia Gaza si o sa iti dai seama ce viata buna ai: mananci, bei, razi, plangi, mergi, vii, ai facebook, comentezi, te enervezi, pierzi timpul cu nimicuri si prostii si ai si tupeul sa te mai gandesti si la pensie. By the way: stiai ca in fasia Gaza speranta de viata e de 18 ani? Habar n-aveai.
In fine, hai ca am divagat, cum stim noi sa facem cel mai bine.
So: sunt marinar si ma imbarc pe un vas de croaziera care isi face veacul majoritar prin Triunghiul Bermudelor (in prima parte a anului) si apoi traverseaza Atlanticul si ajunge de prin martie incolo prin Europa. Si nu ma imbarc drept pasager ci drept muncitor. Cu toate cele bune si toate cele rele de care am citit doar pana acum. In curand o sa le si simt pe propria piele.
Ca veni vorba, ca sa nu uit sa va spun: la inceput va fi o perioada in care blogul va intra in „tacerea din partea intunecata a Lunii” unde nu vom mai avea contact unii cu altii, nici macar intr-o amarata de poza pe facebook. Si asta din simplul motiv ca orice secunda de convorbire telefonica de pe mare are niste costuri astronomice, nu mai discutam de internet. Si pana se ia primul salariu, adica peste o luna, pana ma dezmeticesc pe ce lume sunt si de ce, pana apuc sa aflu si sa cunosc, pana trec de botezul focului primelor doua saptamani daca nu si mai bine, nu o sa ne auzim in nici un fel in cuvinte sau fotografii. Repetitio mater studiorum est: nu e de haihui, e de munca. Nu se freaca menta, se munceste pe bune, nu se ciolfaie ciunga, nu se sta cu sacoul deschis nici macar la un nasture. Pentru ca da, uniforma de lucru din majoritatea orelor de munca ale Video Operatorului care voi fi este la sacou, camasa, papion negru (poate cravata?) si pantalon gri.
Deci lista.
Inainte insa de ea, ca sa incapa toate cele de pe ea, am optat pentru un troler Lamonza, pentru ca stiu marca asta de mai bine de un an si jumatate, stiu exact ce-i poate textila ranforsata (dupa niste rateuri cu no name-uri dar si cu o marca avand nume rasunator si inutil de scump, marca pe care n-am s-o numesc aici din simplul motiv ca nu mai vreau sa-mi aduc aminte de toata jena de care a dat dovada cand a stabilit, dupa ce o rotita a trolerului s-a aplatizat din cauza unei pietricele aflata pe asfalt, ca am folosit „necorespunzator” trolerul tragandu-l dupa mine pe asfalt…wtf?!?!?) si 40 de kg pe care le poate lua un navigator in avion, la cala, in doua bagaje, indiferent de compania aeriana, fata de un calator obisnuit, trebuie sa fiu sigur ca stau bine si nu se imprastie prin mai stiu eu ce fermoare rupte sau material gaurit.
Deci am ales un troler de 77 x 45 x 30 cm, expandabil cu 30% printr-un fermoar suplimentar care mareste volumul, cu un sistem simplu dar ingenios, tot cu fermoar, de ferit costumele si camasile de restul bagajului, cu protectii de cauciuc pentru colturi si desigur, foarte important pentru linistea mea, cu lacat cu cifru.
Promit sa va arat si cum vor incapea toate cele. Acum insa, lista:
costumul de lucru
costumul de gala
camasile albe
papion
cravata
ciorapi
tricouri polo
tricouri simple
chiloti
pantaloni scurti negri
pantofi
tenisi
ochelari vedere aproape departe
servetele umede ochelari
telefon
incarcator telefon
dopuri urechi (deh, meteahna veche a unui oras isteric si o locuinta chiar la soseaua aglomerata zi si noapte)
servetele ochelari
betigase urechi
prosop
spuma ras
aftershave
lame ras
gopro & accesorii (incarcator, ventuza etc)
laptop
acumulator extern mare
medicamente uzuale
ceai de menta (care face minuni cand mancarea de pe vas o ia in tangaj)
cablu usb ptr din telefon in laptop
casti
trepied telefon
pasta dinti/periuta/parfum
aparat tuns
unghiera, forfecuta, pila
ac, ata alba/neagra/nasturi
umerase
AT-T sim card (e muuuult mai rezonabil din toate punctele de vedere sa-ti iei o cartela cu internet de acolo)
(va urma)
