Sa ma iertati Boieri Dvoastra pentru titlu. Nu prea am imaginatie si nici nu prea ma duce mintea, se stie.
Cum insa toata lumea ridica in slavi biciclismul, biciclistul, bicicleta si biciclisda, trebuie sa fie si cineva Gigi Contra ca sa existe atat democratie cat mai ales echilibru.
Astfel incat e timpul sa mentinem echilibrul natural si sa afirm cu tarie referindu-ma la travelul per pedes pe langa parcul Tineretului (in cazul de fata), ca am intalnit si biciclist tampit.
Sau ma rog, poate nu tampit. Poate a avut omul o zi proasta, poate dormise doar prost, poate era doar.
Astfel incat, dupa cum stiu si cei care stau in zona, frumoasa dealtfel, trotuarul de pe partea Polivalentei, visavis de blocuri, are si o partie, poteca, drumeag, spuneti-i cum vreti, de bicicleta.
Nu discutam aici despre cum si in ce hal e facuta. Ca toate din Bucuresti. Pleaca dintr-o bordura, se termina intr-un stalp.
Nu.
Povestim doar de biciclistul pe roti mici, tzap mare, cu ochelari care vine din departare, dimineata, agale, pe trotuar. Dinspre Tineretului, intersectia. Nu pe poteca, pe langa ea, dar totul pe trotuar.
Din fata, contra, cavaler per pedes, Travel Man. Asa, intr-o doara de duminica dimineata, amusinand copacii frumos infloriti si verdele crud. Pe partea pietonala a trotuarului. Pe care din departare se apropia si ciclizdul.
Aici urmeaza confruntarea feromonala a masculilor alpha, beta, gama, theta. El pe pietonala calare pe power bicicle cu roti mici dar arogant si in blugi. Pe directie fix aceeasi, din sens opus, subsemnatul. Cracanat, mare, mult, nesimtitoriu, cu ochelari cu niste dipotrii, negri la fata lor cand apare soarele. Ne privim din departare, cavaleri demult apusi, ne masuram fortele si puterile si magia in ochi. Nici unul nu misca nici un mm mai in stanga, nici mai in dreapta.
Biciclontzul pe trotuar, parte pietonala, eu pe parte pitonala perpedes. Cararea de biciclete goala, nici tipenie.
Ne apropiem cu pedale lenese, cu pasi lenesi, unul de celalalt. Nici unul nu miscam, amandoi pe aceeasi directie.
90m, 70m, 40m, 10m, 4m, 1m, ne lovim usurel. Ne tatonam dar nici atunci nu ne indoim un mm niciunul. Drepti in fata cotropitorilor pietoni. Bicicilisti.
Biciclistul se departeaza dar apuca sa demonstreze principiul Doppler Fizeau: propozitia pe care o scoate e subtiata si se ingroasa pe masura ce se departeaza.
Sau o fi doar de la coarde. De la coarda Domnului.
„Bai, da’ chiar nu poti sa te dai mai incolo…”. Aud. Traducere: eu, ca pieton pe trotuar, pe partea pietonala, trebuia sa-mi simt prezenta inutila acolo si sa fac loc onorabilului biciclizd. Pe un trotuar gol pe o raza de 1 km (povestea se intampla duminica dimineata pe la 7 si, cand nici gaza nu respira inca)
Continui sa pasesc netulburat pe glia stramoseasca, sub cotropitorul biciclizd. Care a trecut si n-a lasat in urma nimic.
Decat un zambet. „Decat” nimic.
Cum spuneam, am intalnit si biciclisti tampiti.
Sa ma ierte ceilalti biciclisti. Cei pe bune.
